Evaluarea băncilor europene va fi mai rapidă, mai extinsă și mai strictă, anunță noua șefă a Consiliului de supraveghere al BCE

Banca Centrală Europeană va reorganiza procesul său bianual de evaluare bancară, pentru a-l face mai puţin greoi, dar şi pentru a-şi folosi mai bine atribuţiile pentru a penaliza şi a forţa schimbări, a anunţat marţi Claudia Buch, noul preşedinte al Consiliului de supraveghere al BCE, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 mai 2024, 20:49
Evaluarea băncilor europene va fi mai rapidă, mai extinsă și mai strictă, anunță noua șefă a Consiliului de supraveghere al BCE

BCE verifică stabilitatea financiară a celor aproximativ o sută de cei mai mari creditori din zona euro, dar deseori este nemulţumită că băncile fac în ritm lent schimbările majore, indiferent dacă este vorba de infrastructura IT, gestionarea riscului sau schimbările climatice.

În schimb, băncile se plâng că procesul BCE de analiză şi de evaluare (SREP) este un exerciţiu greoi, fiind vorba mai mult de bifarea unor căsuţe decât de un proces dinamic care să ţină pasul cu mediul schimbător macro-financiar, cu şocurile geopolitice şi alţi factori care afectează riscurile din sistemul bancar.

În urma criticilor şi a unui raport din 2023 întocmit de un grup de experţi, BCE a informat că procesul de supervizare va fi unul în timp real iar BCE va fi mai strictă cu creditorii care nu răspuns suficient de rapid.

„SREP va deveni mai scurt şi mai apropiat de o supervizare în timp real. Este mai important ca niciodată să ţinem cont de riscurile care evoluează rapid în mediul în care trăim”, a spus Claudia Buch într-o postare pe blog.

Oficialul a adăugat: „Când remedierea deficienţelor este insuficientă, Consiliul de supraveghere al BCE va spori severitatea instrumentelor de supervizare, inclusiv penalităţi financiare”. În schimb, BCE va comunica mai bine în privinţa schimbărilor pe care se aşteaptă să le facă băncile, stabilind termene specific.

Schimbările vor fi implementate începând din semestrul doi al acestui an şi vor fi finaliza în 2026. De asemenea, va fi instituită o nouă metodologie privind cerinţele de capital, sau buffers (rezervele specifice).

Te-ar mai putea interesa și
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care sunt cifrele pentru România
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care ...
În timp ce cererea globală pentru metale rare și materii prime critice crește accelerat, lumea continuă să arunce una dintre cele mai valoroase resurse moderne: deșeurile electronice. În......
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe – FPSC
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe ...
Irinel Gheorghe, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), a declarat că simulările ...
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale se pot depune până pe 17 noiembrie, iar campania electorală începe în ...
UE susține industria europeană a biogazului cu 37 mld. euro
UE susține industria europeană a biogazului cu 37 mld. euro
Un nou raport al coaliţiei Methane Matters, arată că Uniunea Europeană (UE) a pus la dispoziţia industriei biogazului ...