Paşii pe care-i implică evaluarea pensiilor din sistemul public sunt explicaţi într-un proiect de ordin lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Context
Evaluarea dosarelor de pensii e prima etapă a procesului de recalculare a pensiilor din sistemul public.
Temeiu juridic
Evaluarea pensiilor se face în baza articolului 157, alineatul (2) din Legea nr. 127 din 8 iulie 2019.
Termenul de 90 de zile, prevăzut la alineatul (2), articolul 157 din Legea nr. 127 din 8 iulie 2019, nu a fost însă respectat. Conform acestei prevederi, în octombrie 2019 ar fi trebuit să avem deja în vigoare procedura de evaluare a dosarelor de pensie.
Evaluarea pensiilor a început abia în februarie 2021, în baza Ordinului Ministerului Muncii nr. 108 din 28 ianuarie 2021.
Ordinul 108/2021 e un act normativ intern şi nu a fost publicat în Monitorul Oficial, au spus pentru Economica.net oficialii Ministerului Muncii. Ordinul MMPS 108/2021 prevede că evaluarea pensiilor poate începe. Procedura de evaluare constă în realizarea unei baze de date constituite pe baza informaţiilor colectate din sursele în format electronic şi/sau letric existente la nivelul Caselor Teritoriale de Pensii, iar evaluarea dosarelor de pensie va dura cel mult 18 luni, mai scrie în Ordinul 108, obţinut de Economica.net de la Ministerul Muncii.
Ordinul MMPS 108 din 2021 nu descrie însă, în detaliu, procedura de evaluare a pensiilor. Aceste informaţii sunt explicate de minister abia acum, într-un proiect de act normativ, lansat recent în dezbatere publică.
Procedura de evaluare a pensiilor e detaliată de ministerul de resort într-un proiect de act normativ, aflat acum în transparenţă decizională.
Ce prevede proiectul consultat de Economica.net:
Pensiile din sistemul public de pensii cuvenite sau aflate în plată sau care urmează să fie stabilite în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 1 septembrie 2023 sunt evaluate în baza articolului 157 alin. (2) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare.
Procedura de evaluare se realizează prin Casele Teritoriale de Pensii și constă în:
Identificarea stagiilor de cotizare contributive, a stagiilor de cotizare asimilate și stagiilor de cotizare necontributive valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată la data de 31 august 2023;
Crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care, conform dispozițiilor legale în vigoare la data stabilirii/recalculării drepturilor de pensie, nu au fost valorificate/nu se valorifică la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.
Pentru realizarea bazei de date antemenţionate, pensionarii sistemului public de pensii pot prezenta Casei Teritoriale de Pensii în evidenţa căreia se află adeverințe eliberate de către angajator sau de către deținătorul legal al arhivei angajatorului, prin care se certifică venitul lunar realizat pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Modelul adeverinţei e prevăzut în anexa proiectului de ordin şi poate fi consultat la acest link.
Adeverințele care cuprind venitul lunar realizat, existente în dosarele de pensie, precum și cele emise până la data la care va intra în vigoare acest ordin ministerului muncii, dar nedepuse la casele teritoriale de pensii, se utilizează pentru crearea bazei de date dacă îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul de adeverință prevăzut în anexa antemenţionată, mai scrie în proiectul de ordin consultat de Economica.net.
Recalcularea pensiilor din sistemul public: cronologia celor mai importante declaraţii ale ministrului muncii despre acest subiect.
28 ianuarie 2021: Raluca Turcan a anunțat că a semnat ordinul de ministru prin care începe evaluarea dosarele din sistemul public de pensii.
„Am emis astăzi ordinul de ministru prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, așa cum prevede art. 157 alin. 2 din Legea 127, publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019.
Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis ordinul de ministru conform aceluiași articol (90 de zile după publicarea legii).
Acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare recalculării pensiilor. Obiectivul nostru este să realizăm recalcularea după o lege nouă, care să facă reformă în sistemul public de pensii și care să aducă echitate pentru milioanele de oameni, într-un format sustenabil din punct de vedere economic.
Concret, evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituită pe baza informațiilor colectate din sursele în format electronic sau letric, existente la nivelul caselor teritoriale de pensii, și care va fi ulterior folosită, prin sistemul informatic al CNPP, pentru realizarea operațiunilor de recalculare și punere în plată a pensiilor recalculate. Am alocat acestui proces maximum un an și jumătate, suficient timp pentru ca noul proiect de lege a sistemului public de pensii, la care am început deja să lucrăm, să fie definitivat.
Reforma pe care o vom face se va organiza în jurul a două concepte cheie: contributivitate și echitate. Vom acționa pe două direcții principale:
Recalcularea după o nouă lege care va înlocui Legea 127 și estimăm ca în jumătate de an să avem deja un punct de vedere bine argumentat în acest sens;
Identificarea unei soluții legislative pentru a aduce și pensiile speciale la un nivel de echilibru între contributivitate și criteriul favorizant”, a spus Raluca Turcan pe pagina sa de facebook.
29 ianuarie 2021: Raluca Turcan spune că analiza și apoi recalcularea a 5 milioane de pensii într-un termen scurt începe cu resursa pe care o avem.
„Am susținut astăzi, de la Sibiu, videoconferința cu echipele de conducere ale caselor de pensii din România și Casei Naționale. Suntem într-un moment esențial și vreau să mă asigur că toți colegii din sistem înțeleg importanța măsurilor acestui moment, că știu și pot să participe la ele și că au mijloacele necesare. (…) Analiza și apoi recalcularea a 5 milioane de pensii într-un termen scurt (maxim un an și jumătate) începe cu resursa pe care o avem și stiu că nu o să fie ușor, dar pe parcurs o să suplimentăm efectivele umane, vom achiziționa echipamente și softuri – acestea prin Programul Național de Recuperare și Reziliență”, a precizat Raluca Turcan.
11 februarie 2021 – Raluca Turcan: sunt discrepanțe uriașe pe care ne pregătim să le corectăm printr-o reformă a sistemului de pensii care să aducă și pensiile speciale mai aproape de criteriul contributivității.
„Am găsit astăzi, chiar la Casele locale de pensii ale sectoarelor 3 și 4, două exemple de astfel de oameni care îmi dovedesc, o dată în plus, că trebuie readusă echitatea în sistemul de pensii.
Primul este exemplul unei doamne care lucrează în instituție de 41 de ani și care urmează să se pensioneze cu 2.300 lei, pe care am găsit-o calculând un dosar de pensie specială de 23.000 lei al unui ”pensionar” în vârstă de 51 de ani.
Un al doilea exemplu este al unei alte doamne în vârstă de 78 de ani, angajată a casei timp de 45 de ani, care a continuat să lucreze ca voluntar în cadrul aceleiași instituții, după vârsta de pensionare. Doamna are acum o pensie de 2.500 lei.
În România, sunt 4,9 milioane de pensii în plată în sistemul public, cu o pensie medie puțin peste 1.500 de lei și mai există alte 9.500 de pensii speciale, unde media e de 9.100 lei. Sunt discrepanțe uriașe pe care ne pregătim să le corectăm printr-o reformă a sistemului de pensii care să aducă și pensiile speciale mai aproape de criteriul contributivității. Am demarat această reformă printr-o evaluare a tuturor dosarelor, demers pe care îl vor duce la bun sfârșit casele teritoriale de pensii”, a spus Raluca Turcan.