Evenimentele mediului de afaceri care au loc săptămâna următoare

Agerpres a întocmit lista evenimentelor cu profil economic care au loc în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022.
AGERPRES - Dum, 30 oct. 2022, 12:51
Evenimentele mediului de afaceri care au loc săptămâna următoare

Luni, 31 octombrie

– Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 milioane lei;
– Institutul Naţional de Statistică publică datele privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în septembrie 2022;
Banca Naţională a României organizează evenimentul de lansare în circuitul numismatic a monedelor cu caracter jubiliar dedicate împlinirii a 100 de ani de la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României Întregite;
Mecanica Ceahlău şi Promateris anunţă rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni din 2022;
– Eurostat publică estimările privind inflaţia în zona euro în octombrie 2022;
– Eurostat publică primele date privind evoluţia PIB în Uniunea Europeană şi zona euro în primele nouă luni din 2022;

Marţi, 1 noiembrie

– Conferinţa Pria Environment;
– A zecea ediţie a Conferinţei anuale a Asociaţiei Bussines Service Leaders;
– Google organizează un eveniment online pentru prezentarea rezultatelor studiului Smart Shopper, care analizează comportamentul de cumpărare al românilor;
– Bursa de Valori Bucureşti organizează un eveniment pentru lansarea soluţiei de training CIIA în România;
– „Faţă în Faţă: Antreprenori & Intraprenori”, eveniment organizat de RBL;
– ZF Digital Summit 2022;
Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed;

Miercuri, 2 noiembrie

Dezbaterea intitulată „Monitorizare PNRR: Posibilitatea negocierii planului de jaloanele neîndeplinite”, organizată de FACIAS, scrie Agerpres;
– Cea de-a şaptea ediţie PENNY la zi, evenimentul de lansare a iniţiativei PENNY „100 de idei de business pentru România”;
A XIX-a ediţie a evenimentului „No Time for Downtime”, dedicat sistemelor de calcul şi infrastructurilor de tip mission-critical;
– Institutul Naţional de Statistică publică datele privind indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) în septembrie 2022;
– Institutul Naţional de Statistică publică datele privind resursele şi consumurile energetice în anul 2021;
– Institutul Naţional de Statistică publică datele privind turismul în septembrie 2022;

Joi, 3 noiembrie

– Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează conferinţa „Indiciile macro-economice ale insolvenţei sistemice. Realităţi şi soluţii pentru redresare„;
– Congresul Dunărenilor, eveniment dedicat exclusiv localităţilor riverane Dunării, organizat de Asociaţia MaiMultVerde, alături de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic a Camerei Deputaţilor;
– Conferinţa PRIA Fire Safety of Buildings, eveniment ce aprofundează tematica siguranţei clădirilor la incendiu în România şi eficienţa energetică în România;
– Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2022, eveniment organizat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT);
– Institutul Naţional de Statistică publică datele privind şomajul BIM în septembrie 2022;
– Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 400 milioane lei şi una de certificate de 300 milioane lei;
– Banca Naţională a României publică datele privind rezervele internaţionale în septembrie 2022;
Raiffeisen Bank anunţă rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni din 2022;
– Decizia Băncii Angliei privind politica monetară, raport asupra politicii monetare;
– Eurostat publică datele privind şomajul în Uniunea Europeană şi zona euro în septembrie 2022;

Vineri, 4 noiembrie

– A doua ediţie DigiCon, conferinţă de inovare şi trenduri dedicată exclusiv liderilor în marketing din România;
– BRD – Groupe Societe Generale şi Erste Group anunţă rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni din 2022;
– Institutul Naţional de Statistică publică datele privind înmatriculările noi de vehicule rutiere în trimestrul III 2022;
– Eurostat publică datele privind preţurile producţiei industriale în septembrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine şi demnitatea de vicepremier şi că obiectivul Executivului va fi......
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care ...
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...