Evenimentul Big Data Week revine în România
Aflat la a doua ediție în București, Big Data Week contribuie la reunirea specialiștilor și la oferirea accesului la ultimele tendințe din domeniu, fiind o oportunitate excelentă de învățare și networking. La nivel global, Big Data Week reunește o comunitate de profesioniști a căror prioritate este educarea și transferul de cunoștințe în domeniul datelor. În ultimii 10 ani, Big Data Week a devenit un proiect cu recunoaștere în hub-uri de tehnologie precum Londra, Chicago, Barcelona, Madrid, Sao Paolo, Rio de Janeiro, Jakarta, Kuala Lumpur, Minsk, Leeds.
„Big Data reprezintă noua frontieră pentru orice tip de business. Cu ajutorul acestor tehnologii, cantitățile imense de date neutilizate la adevăratul potențial pot fi transformate în decizii de business și eficiență operațională, iar într-un context în care domeniile se schimbă cu o viteză nemaiîntâlnită, big data devine o necesitate. Observând impactul global, de la investițiile companiilor mari până la dimensiunea pieței serviciilor de big data, considerăm că este momentul să continuăm educația și discuțiile pe plan local și să accelerăm procesul de adopție, pe un fond în care proiectele devin realizabile cu investiții medii”, declară Marian Sîmpetru, Managing Partner eSolutions.
„Ne aflăm în cel mai bun moment pentru a demonstra potențialul imens pe care tehnologia îl are în dezvoltarea business-urilor. Ne confruntăm cu o explozie de date generate și, în contextul actual, alegerea infrastructurii adecvate fiecărui tip de proiect este un aspect esențial. Este important să aducem pe scenă în România fenomenul de big data în complexitatea lui și să explorăm împreună avantajele sale, alternativele și tendințele din domeniu. Vrem să contribuim la educarea publicului și la crearea unei adevărate comunități locale de big data”, completează Alex Bordei, VP Product & Engineering Bigstep.
Evenimentul se va concentra atât pe o audiență de business, abordând subiecte precum aplicabilitatea soluțiilor de big data în diferite industrii, data analytics, enterprise AI, aplicații IoT și exemple de implementări, dar și pe o audiență tehnică, cu prezentări și workshop-uri pe teme ca: data engineering, data science, machine learning, arhitecturi de big data, cloud, storage, platforme de big data, inteligență artificială. Printre speakerii invitați la conferința de pe 9 aprilie și în workshop-urile de pe 7 și 8 aprilie, se găsesc specialiști din țară și din străinătate, de la companii precum Microsoft, Cognizant Softvision, ING Tech, Google, Adore Me, Carrefour, AdsWizz, Sicara.
eSolutions este o companie de tehnologie care dezvoltă soluții integrate, complexe și sigure, cu accent pe îmbunătățirea proceselor de afaceri care stau în spatele software-ului. Compania construiește, implementează și dezvoltă soluții de big data pentru verticale-cheie, utilizând arhitecturi de microservicii, pentru aplicații stabile și scalabile. Fondată în 2001 în România, eSolutions are o echipă de 130 de specialiști și derulează proiecte complexe pe plan local și european, în portofoliul de clienți numărându-se companii precum Carrefour, DeutscheTelekom, Regina Maria, Red Sea, Rewe Grup, tarent.