Eventuala secesiune a Cataloniei constituie marele risc pentru economia Spaniei – Moody’s

Agenţia de rating Moody's a devenit prima care abordează public pericolul presupus de secesiunea Cataloniei şi îl apreciază drept marele risc actual pentru relansarea economiei spaniole, constată cotidianul El Mundo, pe baza concluziilor raportului 'Spania, o relansare slabă'.
Economica.net - joi, 16 ian. 2014, 10:49
Eventuala secesiune a Cataloniei constituie marele risc pentru economia Spaniei - Moody's

‘Posibilitatea ca regiunea Cataloniei să se separe de Spania ar putea descuraja investiţiile străine şi activitatea antreprenorială (…) Secesiunea ar avea un impact negativ mare asupra economiei spaniole’, se arată în raportul menţionat. ‘Catalonia, cu oraşul Barcelona, aduce 19% din Produsul Intern Brut al Spaniei, cel mai mare procent în rândul tuturor comunităţilor autonome spaniole (…) este un motor important al economiei Spaniei’, precizează agenţia de calificare.

În plus, în acest scenariu sumbru, situaţia ar fi dificilă şi pentru un ipotetic stat catalan: ‘Catalonia însăşi ar suferi, punându-şi în pericol toate legăturile comerciale şi financiare cu Uniunea Europeană şi zona euro’, mai menţionează Moody’s. În plus, guvernul regional catalan s-ar vedea nevoit să asume o mare parte din datoria publică a statului spaniol. Executivul local a anunţat pentru 9 noiembrie un referendum în Catalonia, la care localnicii sunt invitaţi să răspundă la două întrebări, referitoare la statalitatea, respectiv independenţa regiunii.

Şi în ciuda tuturor acestor riscuri apreciate ca atare, revendicările secesioniste vor continua şi se vor înmulţi, consideră Moody’s. ‘Vor creşte presiunile asupra guvernului spaniol ca să accepte un referendum, dacă politicienii care vor independenţa obţin o reprezentare mai amplă la alegerile europene din mai. Pot de asemenea să sporească aceste revendicări şi dacă în Scoţia populaţia va vota în septembrie în favoarea ieşirii din Marea Britanie’, mai consemnează raportul menţionat.

Analiza Moody’s a fost difuzată la scurt timp după ce premierul spaniol Mariano Rajoy dădea asigurări, la finalul vizitei în SUA, că nimeni nu se întreabă de chestiunea Cataloniei, acesta fiind un subiect care nu ocupă atenţia opiniei publice în afara Spaniei, semnalează El Mundo.

Moody’s consideră că Spania se află în perioada de tranziţie de la recesiune către o relansare slabă a economiei. În urmă cu câteva zile, ministrul spaniol al economiei şi concurenţei, Luis de Guindos, confirma relansarea economiei spaniole şi anunţa în avans că, în ultimul trimestru al anului trecut, PIB-ul ţării a înregistrat o creştere de 0,3%. Aceste date, anunţate de ministrul economiei în faţa comisiei parlamentare de specialitate, indică ‘o relansare a economiei, încă fragilă – însă o recuperare’, a precizat De Guindos

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 87,58 de milioane de lei (17,59 de milioane de euro)....
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară cu SMR de la Doicești
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară ...
Nuclearelectrica va solicita acordul acționarilor pentru a cumpăra, la valoarea de piață, terenul pe care ar urma să ...
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro pentru un proiect de reconversie urbană
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro ...
Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, vrea să ia un credit de 10 ...
Se scumpesc din nou țigările
Se scumpesc din nou țigările
Nivelul accizei specifice la ţigarete, în perioada 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 inclusiv, este de 560,86 de lei/1.000 ...