Evergent Investments raportează pentru primul semestru o depășire cu 58% a obiectivului aprobat de acționari
Rezultatul net este compus din profitul net de 48,9 milioane de lei și câștigul net din vânzarea activelor financiare în valoare de 67,6 milioane de lei.
Pentru primul semestru al anului 2021, societatea raportează:
2.408 milioane de lei – valoarea totala a activelor (AUM), în creștere cu 22% față de S1 2020;
2.230 de milioane de lei – valoarea activului net, în creștere cu 20% față de S1 2020;
2,28 lei – valoarea unitara a activului net, în creștere cu 21% față de S1 2020.
“Climatul macro-financiar global si fluctuațiile cotațiilor internaționale din ultimul an ne-au testat modelul de business, strategia și adaptabilitatea. Semestrul 1 din 2021 este foarte important în istoria companiei noastre, atât prin prisma rezultatelor financiare foarte bune, cât și din perspectiva setării unor fundamente noi pentru a continua trendul ascendent al companiei. Rezultatul net, mai mare cu 58% față de ținta anuală, demonstrează forța modelului nostru de business și performanța managerială a întregii echipe. Urmărim obiectivul de a genera alfa pentru acționarii noștri prin investiții pe termen lung. Asigurându-ne că riscurile sunt bine înțelese și bine compensate, investim curajos în proiecte de tip private equity și continuăm să avem un management activ al portofoliului listat. Drept rezultat, valoarea totală a activelor a crescut cu 22% față de S1 2020, ajungând la 2.408 milioane lei. Continuăm să identificăm noi oportunități investiționale prin participații în companii sau terenuri pentru dezvoltare și lucrăm pentru pregătirea unor momente optime de exit astfel încât acționarii noștri să obțină randamente semnificative.”, a declarat Claudiu Doroș (foto), președinte director general Evergent Investments.
Compania are un mix de acționari institutionali și profesionali, români și străini, dar și o bază largă de investitori individuali pe care îi servește pentru a le majora semnificativ capitalul investit.
Astfel, performanța investițională în toate clasele de active ale portofoliului listat este ridicată, nivelul investițiilor în valori mobiliare a atingând 59 de milioane de lei, reprezentând 42% din bugetul aprobat de către acționari pentru anul 2021.
Evergent Investments abordează o strategie de tip private equity. Compania investește în agribusiness, unde este lider de piață în producția de afine, dar și în real estate, unde manageriaza proiecte cu cash flow pozitiv și IRR cu două cifre. De asemenea, se va orienta și către alte domenii care creează valoare și sunt în expansiune respectând principiile ESG.
O alta direcție strategică este creșterea performanței portofoliilor Financiar-Bancar și Energie-Industrial prin managementul activ al acestora, reprezentand principala sursă de venituri pentru noi investiții. Compania reușește să valorifice și portofoliul Sell prin vânzare. Astfel, numărul de participații din acest portofoliu moștenit s-a redus cu 11 fata de S1 2020, obținând venituri în valoare totală de 3.634.112 lei.
Evergent Investments este un Fond de Investitii Alternative (FIA), autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. 101/25.06.2021, și o companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER. Compania deține un portofoliu de active evaluat la 2,4 miliarde lei. Din valoarea totală a activelor administrate, portofoliul de acțiuni cotate deține ponderea principală de 66,8%, în timp ce ponderea acțiunilor necotate este de 8,6%. Principalele sectoare din structura portofoliului, raportat la valoarea totală a activelor, sunt: financiar-bancar 45,1%, energetic 11,4%, industria prelucratoare 7,3% și imobiliare 6%. Firma are 37 angajați la nivel național, iar la nivel de Grup 185 de angajați. Conducerea executivă este formată din Claudiu Doroș în calitate de presedinte director general și Cătălin Iancu în calitate de director general adjunct.