Evoluţia iPhone de la început până în prezent
1. Apple iPhone
Steve Jobs, presedintele de atunci al consiliului de administratie al Apple Computer, a prezentat pe data de 9 ianuarie mult asteptatul iPhone. Evenimentul a avut loc in cadrul conferintei anuale Macworld de la San Francisco.
Primul iPhone era la vremea respectivă mai subtire decat orice alt smartphone de pe piata, avand doar 11,6 milimetri grosime.
Device-ul functiona cu sistemul de operare Apple OS X, avea 8 gigabytes de memori, dar si o camera de 2 megapixeli. De asemenea, acesta dispunea si de tehnologia Bluetooth 2.0 si conexiune Wi-fi.
2. iPhone 3G
La doar un an de zile de la lansarea iPhone-ului original, Apple a anunţat şi lansarea unui model îmbunătăţit. Aşa cum o sugerează şi numele, noul device a a trecut de la 2,5G la 3G, împreumă cu un design ceva mai elegant, un jack pentru căşti mai bun, o baterie mai performantă, dar şi cu o versiune mai nouă a sistemului de operare.
Preţul terminalului a fost simţitor mai mic faţă de primul telefon.
3. iPhone 3GS
iPhone 3GS a fost anunţat în luna iunie 2009. Acesta a venit cu o viteză de procesare dublă faţă de modelul precedent, era dotat cu o cameră de 3 megapixeli, apelare vocală, instrumente de prelucrare a imaginii şi cu baterie cu o durată de viaţă mai lungă. Cu toate acestea, vânzările din prima zi nu s-au comparat cu cele similare ale vechiului iPhone.
4. iPhone 4
Peste încă un an de zile, Steve Jobs, preşedintele Apple, a lansat iPhone 4 în cadrul conferinţei WWDC 2010.
iPhone 4 a venit cu un design complet nou, inclusiv un finisaj lucios de sticla, dar şi o rezoluţie mai mare a retina display. Noul model este cu 24% mai subtire decat iPhone 3GS, avea o camera foto de 5 megapixeli cu inregistrare video HD, un procesor A4, dar şi o baterie cu 40% mai rezistentă.
5. iPhone 4S
Tim Cook a prezentat acest telefon în lunea Octombrie a anului 2011. Desi la exterior telefonul arată aproape la fel ca iPhone 4, acesta a venit cu o cameră mai performantă, de 8 megapixeli, dar şi cu un procesor dual-core A5. Pentru cei care nu îşi amintesc, odată cu noul device a fost introdus şi asistentul controlat prin comandă vocală, Siri, dar şi iOS 5 cu ajutorul căruia s-a lansat serviciul iCloud.
6. iPhone 5
iPhone 5 a fost lansat seara trecută. Este în prezent cel mai subţire smartphone din lume, cu doar 7,6 mm, are o greutate de 112 grame şi beneficiază de un ecran cu unul dintre cele mai avansate touchscreen-uri fabricate vreodată.
iPhone 5 vine dotat cu un WiFi ultra-rapid şi permite conectivitatea prin intermediul tehnologiei 4G LTE, cu viteze de internet mobil de aproximativ 100 Mbps.
Procesorul cu care este dotat iPhone 5 este de două ori mai rapid decât al predecesorului. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul procesorului grafic.
Citeste si: Primul clip cu iPhone 5 realizat de Apple VIDEO
Citeste si: iPhone 5 vs Concurenţă. Vezi comparaţie între noul iPhone şi competitorii săi
Citeste si: S-a lansat iPhone 5. Ce noutăţi aduce, cum arată și cât costă GALERIE FOTO
Citeste si: iPhone 5: 6 motive pentru care nu trebuie să îţi cumperi noul telefon
Citeste si: iPhone 5 în acţiune. Vezi VIDEO cu modul cum porneşte şi arată noul gadget
Citeste si: Cât ar putea costa iPhone 5
Citeste si: Programul Rabla pentru iPhone. Câţi bani primeşti pentru un 4S reciclat
Citeste si: iPhone 5. Toate noutăţile despre telefonul anului
Citeste si: Pre-comandă iPhone 5. De când ar putea fi disponibilă