Evoluţia lui Geoană în ochii lui Băsescu. De la mincinos şi slab la politicianul matur

Preşedintele Traian Băsescu şi-a schimbat radical părerea despre Mircea Geoană. Dacă până mai ieri, social-democratul era văzut de şeful statului ca un politician slab, prea mic pentru jocul politic, acum Băsescu crede că Geoană este un om politic matur. Analiştii politici pun laudele preşedintelui pe seama furiei că şi-a pierdut aliatul de la conducerea Senatului. Adică pe Mircea Geoană.
Lavinia Dimancea - mar, 15 nov. 2011, 10:02

Mircea Geoană a crescut în ochii lui Traian Băsescu. Acum fix un an, preşedintele îl ataca dur pe şeful Senatului spunând că are multă mizerie în spatele lui, că este un mincinos, motiv pentru care nici n-a vrut să-l desemneze să primească onorul Armatei de Ziua Naţională.

Totuşi, Băsescu a dat atunci semnalul unei schimbări, în decembrie 2010, când aprecia că, în ciuda neajunsurilor pesedistului, acesta nu ar trebui schimbat de la şefia Senatului. „Trebuie să avem stabilitate în funcţionarea instituţiilor. A fost desemnat, este ales de cameră, este un regulament al camerei„, argumenta Băsescu.

Înainte de această intervenţie însă, Băsescu l-a făcut cu ou şi cu oţet pe Geoană ori de cîte ori a avut ocazia, iar confruntarea din 2009 pentru fotoliul de la Cotroceni a fost prilejul unor acuzaţii grave la adresa senatorului PSD. Acum, faptul că îl laudă este interpretat de analişti ca o supărare a preşedintelui că rămâne fără omul său la şefia Senatului.

Declaraţia de susţinere este provocată de furia preşedintelui că îşi pierde aliatul de încredere de la conducerea Senatului şi omul înfipt bine în PSD. Reacţia lui Traian Băsescu a lămurit pe toată lumea de partea cui a fost domnul Geoană„, a comentat pentru RTV.net analistul politic Bogdan Teodorescu. În opinia acestuia, dacă Geoană nu era omul PDL, îl schimbau până acum din fruntea Senatului.

Trecerea în revistă a declaraţiilor lui Băsescu evidenţiază cum Mircea Geoană a trecut, în numai doi ani, de la postura de „manechin” la cea de om politic „matur”.

14 noiembrie 2011: Politician matur
„Mircea Geoană e un om politic matur.”

8 decembrie 2010: Un mincinos

Este un om care are multă mizerie în spatele lui (…) Până şi la un an după ce a pierdut penibil alegerile, continuă să mintă„.Traian Băsescu comenta astfel explicaţia dată de Mircea Geoană pentru vizita acestuia la Sorin Ovidiu Vîntu înainte de scrutinul prezidenţial din decembrie 2009.

23 septembrie 2010: Prea slab
E prea slab pentru jocul politic mare, e dependent şi niciodată nu poate lua o bătălie politică pe cont propriu. Doar dacă are mare susţinere şi nici el nu ştie de ce trebuie să aibă mare susţinere, dar să o aibă … şi de la Vîntu, şi de la Voiculescu, şi de la partid, şi de la Dragnea, şi de la Hrebenciuc, lui îi trebuie susţinere de la toată lumea„.

4 decembrie 2009: Slab pregătit
Românii se păcălesc cu imaginea lui Mircea Geoană ca om de externe. Este extrem de slab pregătit şi nu are capacitatea de a înţelege situaţia geopolitică, geostrategică a regiunii în care propria lui ţară se află„.

4 decembrie 2009: Lipsit de inteligenţă
Nu sunt un fan Năstase, Doamne, fereşte, dar, spre deosebire de Geoană, Năstase are şi oarecare inteligenţă„.

3 decembrie 2009: Nu e sincer
Mircea Geoană este un om slab. Mircea Geoană nu este un om sincer. Mie mi se pare că, pentru un candidat la Preşedinţie, Mircea Geoană are prea multe necunoscute.

29 noiembrie 2009: Un manechin
Este clar că sforarii din PSD şi rechinii Vântu, Patriciu, Voiculescu nu-şi lasă marioneta să se arate în faţa electoratului, pentru că, în adânca lui inteligenţă, riscă să spună fraze care să devoaleze costul pe care Mircea Geoană ar trebui să-l plătească dacă va deveni preşedintele României pentru susţinerea viguroasă, violentă chiar pe care o primeşte de la Voiculescu, Vântu şi Patriciu. (…) Ei cred că dacă îşi ţin manechinul ascuns, şi asta nu e o jignire, manechin, este citat din propagandistul actual al lui Mircea Geoană, domnul Crin Antonescu a utilizat această denumire pentru Mircea Geoană, deci ei cred că dacă îşi ţin manechinul ascuns populaţia nu va afla ce i se pregăteşte.

29 noiembrie 2009: Dependent de alţii
Opţiunea Mircea Geoană înseamnă un preşedinte slab, condus din spate de alţii. Despre Mircea Geoană aţi văzut, tot timpul, că este dependent de alţii.

27 noiembrie 2009: Un laş

Mircea Geoană este laş.Nu vrea să discute problemele reale ale ţării.

Ponta: Băsescu l-a reevaluat pe Geoană

Liderul PSD, Victor Ponta, a sesizat şi el schimbarea de atitudine a lui Traian Băsescu faţă de Mircea Geoană.  „Nu mă surprinde că Traian Băsescu l-a reevaluat şi pe Mircea Geoană. Acum două săptămâni spunea despre el că blochează activitatea Senatului, astăzi spune că trebuie ţinut acolo. Nu mă miră această reevaluare a lui Geoană, este tipică pentru Traian Băsescu”, a declarat Ponta pentru Mediafax.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...