Evoluție pozitivă pentru turismul din Bulgaria: Creşte numărul vizitatorilor străini dar scade cel al turiştilor bulgari
În perioada de vârf din acest sezon de vară, cu 7.500 mai puţini bulgari au vizitat staţiunile de la Marea Neagră, respectiv Burgas, Varna şi Dobrich, comparativ cu 2023. Astfel, în iulie 2024 au fost 325.480 turişti bulgari, faţă de 333.000 în iulie 2023. Per ansamblu, hotelurile au raportat cu 19.000 mai puţini oaspeţi bulgari în iulie 2024, iar aceşti au petrecut în medie 2,7 nopţi în structurile de primire turistică, în iulie 2024, faţă de 3,2 nopţi în iulie 2023.
În schimb, fluxul de turişti străini este în creştere. În iulie 2024 au fost 794.000 vizitatori străini, un avans de 3,6% faţă de iulie 2023. Trei sferturi din aceşti au preferat hotelurile de patru şi cinci stele. În privinţa veniturilor medii generat per turist, hotelurile au câştigat aproximativ 90 de leva de pe urma bulgarilor, şi 130 de leva de pe urma vizitatorilor străini.
Majorarea numărului de turişti străini a sprijinit veniturile hotelurilor, care au depăşit o jumătate de miliard de leva în iulie 2024, o creştere cu 15 la sută sau cu 70 de milioane de leva mai mult decât în iulie 2023. Chiar dacă a crescut numărul vizitatorilor străini, a rămas stabil numărul structurilor de primire turistică: 3.698.
Rata de ocupare a paturilor în iulie 2024 a ajuns la 57,4%, o creştere de 1,6 puncte procentuale faţă de iulie 2023, cel mai ridicat nivel fiind la hotelurile de patru şi cinci stele. Numărul total de nopţi în structurile de primire turistică a fost 5,9 milioane, o creştere anuală de 2,4%, din care vizitatorii străini au fost responsabili pentru 3,8 milioane de nopţi, iar bulgarii pentru 2,1 milioane. Aproximativ 75% din aceste înnoptări au fost la hotelurile de patru şi cinci stele.