Excedent de 2,9 miliarde lei la bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii, în noul proiect de buget de stat
În varianta anterioară a proiectului, bugetul aferent sistemului public de pensii era stabilit la venituri la acelaşi nivel, respectiv, 71,662 miliarde lei, în timp ce la cheltuieli era prevăzută o sumă mai mare, de 69,961 miliarde lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, excedentul fiind de 1,7 miliarde lei, cu 1,2 miliarde lei mai mic faţă de varianta actuală.
Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 181,435 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 130,919 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 50,516 milioane lei.
Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 1,35 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 1,583 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 1,030 miliarde lei credite bugetare, cu un excedent de 320,335 milioane lei.
Anterior, veniturile erau prevăzute la 1,35 miliarde lei, iar cheltuielile la 1,683 miliarde lei credite de angajament şi 1,130 miliarde lei credite bugetare, cu un excedent de 220,335 milioane lei.
Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 905,299 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 18,263 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 887036 milioane lei.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este de 5.163 lei.