Excepţiile de neconstituţionalitate la legea dării în plată vor fi judecate cel mai devreme în octombrie
Până ieri, 208 dosare care contestă constituționalitartea legii dării în plată erau înscrise la CCR aflându-se în mai multe stadii: dosar în faza de raport și dosar în curs de repartizare. Conform procedurii CCR, intră dosarul, e înregistrat, se fixează judecătorul raportor și magistratul asistent. Apoi se fac adrese pentru solicitare de puncte de vedere de la autorități (Camera Depuitaților, Senat, Guvern și Avocatul Poporului).
Autoritățile au un termen maxim de 30 de zile pentru a-și prezenta punctul de vedere asupra speței în cauză. După primirea punctelor de vedere se întocmește raportul de către cei doi, judecătorul și magistratul asistent, și se prezintă raportul președintelui CCR pentru fixarea termenului de judecată. Urmează firesc citarea părților cu respectarea termenelor legale, se stabilește data ședinei publice, după care au loc deliberările secrete, se întocmește decizia care apoi este trimisă spre publicare în Monitorul Oficial.
După cum explică avocații, Curtea Constituțională poate emite o singură decizie pedntru mai multe dosare dacă aceastea au aceeași speță. Din cele 208 dosare înregistrate până ieri la CCR, doar 17 se aflau în curs de repartizare, restul fiind dosare aflate în faza de întocmire a raportului. Reprezentanții CCR au explicat faptul că oricâtă bunăvoință ar avea, stabilirea unui termen pentru judecarea excepției de neconstituționalitate a legii 77/2016 nu poate fi stabilit mai devreme de luna octombrie, pentru că trebuiesc respectate toate procedurile legale.
Cele mai multe dosare de contestare a legii dării în plată au fost depuse de Raiffeisen Bank – 40, urmată de Bancpost, 37, Banca Transilvania cu 24 de dosare și Banca Românească cu 23 de dosare. Unicredit și Intesa Sanpaolo sunt băncile care au doar câte un dosar depus la Curtea Constituțională.