Excluderea SUA din NATO ar întări securitatea în Europa – şeful Dumei ruse

Economica.net
09 12. 2014
sua_america_3456789876543_45650500

”În urmă cu două săptămâni, la o masă rotundă pe subiectul crizei de încredere în Europa, le-am sugerat, oarecum în glumă, partenerilor noştri europeni să excludă SUA din blocul NATO. Dar, după cum se spune, în orice glumă este şi adevăr. Eu sunt convins că un astfel de demers ar întări stabilitatea şi securitatea pe continentul european”, a afirmat Serghei Narîşkin, citat de TASS şi RIA Novosti.

El a amintit că, acum 20 de ani, Duma de Stat a Rusiei a adoptat o rezoluţie în legătură cu extinderea NATO, prevenind întreaga lume asupra pericolului apariţiei unor noi linii de demarcaţie în Europa. ”În aceşti ani, 12 state au devenit membre ale Alianţei şi acest bloc îşi extinde continuu zona de influenţă. Şi, în acest context, apare întrebarea – ‘Cine distruge unitatea spaţiului european, ignorând valorile istorice, culturale, tradiţiile şi însăşi apropierea civilizaţională a popoarelor de pe continentul nostru?’. Asta au făcut cei care astăzi încearcă să arunce vina pentru toate relele asupra Rusiei”, a mai declarat preşedintele Dumei.

În acelaşi timp, deputatul rus a subliniat că ”reprezentanţi ai SUA sunt membri cu drepturi depline într-o serie de structuri europene, unde influenţează deciziile luate în legătură cu soarta unor popoare şi state aflate la mii de kilometri de SUA”. ”Oare structurile europene nu ar putea singure să ia decizii şi să nu alerge după serviciile celor care nu fac altceva decât să provoace conflicte, catastrofe umanitare şi victime omeneşti?”, s-a întrebat în continuare Serghei Narîşkin.

Declaraţiile sale survin după ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov declara în noiembrie că extinderea ‘nesăbuită’ şi ‘fără întrerupere’ a blocului militar nord-atlantic este o greşeală care ‘subminează stabilitatea Europei’, iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, afirma că desfăşurarea de forţe ale NATO în apropierea frontierelor Rusiei suscită ‘nelinişte’ la Moscova. Noul ambasador al SUA la Moscova, John Tefft, afirma însă, tot în luna noiembrie, într-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant, că NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, întrucât blocul nord-atlantic este o alianţă defensivă.