Adio bani europeni pentru agricultură! Nereguli de zeci de milioane la banii accesați de România

19 06. 2020
fonduri_ue_48867400

Conform regulamentelor Europene, Comisia Europeană poate finanța, prin cele două fonduri ale sale FEGA și FEADR, numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii. Astfel, în fiecare an, statele membre primesc de la Comisie înștiințări de excludere de la finanțare a anumitor cheltuieli efectuate de aceste state în cadrul celor două Fonduri.

Anul acesta, conform datelor consultate de ECONOMICA.NET, Comisia a exclus de la finanțare  în cazul României o sumă de 71,3 milioane de euro, bani cu care APIA a finanțat prin FEGA și FEADR mai multe proiecte cu probleme.  Decizia se referă doar la situația după închiderea conturilor agenţiei de plată și include anii de cerere 2015, 2016 și 2017

Comisia, pe baza conturilor anuale prezentate de statele membre, însoțite de informațiile necesare pentru închiderea conturilor și de un certificat privind integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor, și pe baza rapoartelor întocmite de organismele de certificare, închide conturile agențiilor de plăți din statele membre.

În total, 14 state membre au avut excluderi de la plată la acest capitol, valoarea totală a sumei de recuperat ajungând la 117,2 milioane de euro. Din punct de vedere al sumelor, după România, Germania are cel mai mult de rambursat – 17,8 milioane de euro, urmată de Spania cu 2,2 milioane de euro. 

Sunt însă state care au fost excluse de la plată în cadrul altor posturi bugetare. 

Conform regulamentelor în vigoare, Comisia are obligația de a efectua verificările necesare, de a comunica statelor membre rezultatele respectivelor verificări, de a lua notă de observațiile statelor membre, de a iniția discuții bilaterale în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și de a le comunica acestora concluziile sale în mod oficial.

„Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte dintre cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR”, a anunțat Comisia în preambulul Deciziei.

Ce nereguli au apărut

Comisia a exclus de plată aproximativ 2,73 milioane de euro din cauză că APIA a calculat incorect plăți și sancțiuni în cazul sprijinului cuplat facultativ, pentru anii de cerere 2016 și 2017.
Tot legat de sprijinul cuplat facultativ, Comisia a exclus de la plată 579,3 milioane de euro din anii de cerere 2015 și 2016 din cauza unor „erori cunoscute”. Sprijinul cuplat facultativ se referă la sistemul de limitare a producției, conceput pentru a restrânge denaturarea concurenței pe piață.

De asemenea, a fost exclusă de la plată o sumă de 2,9 milioane de euro care au mers spre ajutoare directe necuplate, inclusive SAPS (subvenție pe suprafață) în urma intensificării controalelor la fața locului, în anii 2015 și 2016.

Penalizări sunt și din cauza actualizării întârziate a Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS) – peste 17 milioane de euro, dar și pentru că s-au dat subvenții pentru terenurile lăsate pârloagă sau pășuni inadecvat identificate – 56,7 milioane de euro.

De asemenea, 19,1 milioane de euro au fost excluși de la plată pentru că s-au declarat eligibile unele parcele fără a se face delimitare geospațială.