EXCLUSIV Cadoul otrăvit făcut de bănci românilor. Cum te trezești pe mâna recuperatorilor deși te crezi protejat de asigurare – Cazuri concrete

Sute de mii de români au "beneficiat" în perioada de boom de asigurări de risc financiar sau, mai popular, asigurări de credit. Acest produs era prezentat de către bancă drept o facilitate. În realitate, aceste asigurări, aproape dispărute între timp de pe piață, au ajutat oamenii doar să ia un credit mai mare, peste posibilități, și băncile să își recupereze banii chiar și atunci când creditul devenea restant. Astăzi, la ani de zile după perioada de boom, încă mai apar oameni căutați de firmele de recuperare, în baza respectivelor polițe.
Şerban Buşcu - lun, 10 feb. 2020, 18:56
EXCLUSIV Cadoul otrăvit făcut de bănci românilor. Cum te trezești pe mâna recuperatorilor deși te crezi protejat de asigurare - Cazuri concrete

Cine își aduce aminte de perioada „exuberanței iraționale” a anilor 2004-2008 își aduce sigur aminte și de asigurările care însoțeau aproape orice credit de consum acordat în acea perioadă. Au fost încheiate atunci sute de mii de astfel de polițe, ele fiind atașate, pentru cel puțin doi ani, aproape tuturor creditelor de consum acordate de băncile din România.

Deși era prezentată de bancă drept un avantaj pentru consumator( motiv pentru care uneori era oferită, gratuit, în cadrul unor promoții pentru credite) această asigurare avantaja defapt exclusiv banca.

Asigurarea de risc financiar, produs pe care astăzi nu îl mai subscrie pe piața locală decât Garanta și doar marginal, aducea două avantaje pentru creditor: era considerată garanție de către BNR și deci putea crește suma ce era acordată ca împrumut(în primă fază acesta era un avantaj și pentru client) și proteja banca, cel puțin parțial, în cazul în care clienții ajungeau în postura de a nu mai putea achita ratele.

Aacest tip de asigurare nu funcţionează ca un contract între client şi bancă sau între client şi societatea de asigurare, ci ca unul dintre bancă şi asigurător. Chiar dacă poliţa era uneori plătită de clienţii care au luat credit, costul fiind de aproximativ 4% din valoarea respectivului împrumut. Defapt, aceste asigurări nu vizau câte un singur credit, ci portofolii întregi, de mii su zeci de mii de credite.

 

Clienți urmăriți după ani de zile.Băncile se asigurau, pe banii clienților, chiar la firma lor

 

Pentru că, așa cum arătam mai sus, banca este cea care deține asigurarea, ea decide dacă trimite asigurătorului dosarul de daună, în cazul în care se înregistrează restanţe mai mari de trei luni.

„Chiar dacă banca decidea să activeze respectiva poliţă, clientul nu scapă neapărat de probleme. El va fi înregistrat oricum în baza de date a Biroului de Credit, fapt care îi limitează drastic accesul la împrumuturi. În plus, asigurătorul are posibilitatea de a acţiona în justiţie clientul restant pentru a-şi recupera suma achitată către bancă. Nu în ultimul rând, dacă poliţa de asigurare acoperă doar suma împrumutată (principalul), clientul va fi nevoit să plătească diferenţa până la valoarea integrală a creditului adică, inclusiv dobânzile. Existau pe piaţă două tipuri de asigurări de credit. Unele acopereau întreaga valoare a creditului, cu tot cu dobândă, iar altele asigurau doar suma împrumutată adică principalul.”, a explicat, pentru ECONOMICA.NET, unul dintre specialiștii implicați în acea perioadă în vânzarea acestor polițe.

Criza financiară a făcut ca băncile să apeleze la această protecție în masă. Între 2010 și 2013, firmele de asigurare expuse masiv pe acest produs au plătit sume semnificative și, imediat, au și renunțat la el. La un moment dat, rata daunei,  raportul dintre sumele plătite și cele încasate pe aceste asigurări ajunsese la 200%, adică la fiecare 100 de lei încasați, asigurătorii au plătit 200 băncilor.

Lucrurile nu s-au încheiat însă aici, pentru că, în final, s-a ajuns  tot la clientul restanțier. Un caz concret vine de la Groupama, unul dintre cei mari jucători din acea perioadă, pe segmentul asigurărilor de risc financiar. Firma franceză a preluat portofoliul Asiban, care era cel mai mare jucător din domeniu, fiind controlat la acea vreme de către cele mai mari bănci, adică BCR, BRD, CEC și Banca Transilvania.

Surse din piață au explicat, pentru ECONOMICA.NET că Groupama a vândut, în urmă cu aproximativ doi ani, un pachet important de clienți proveniți din aceste asigurări. Clienții sunt dintre cei care nu au mai achitat ratele către bancă generând, drept urmare, plata despăgubirii de la asigurător la instituția de credit. Astăzi, acești clienți, câteva mii la număr, după cum au arătat sursele noastre, sunt în portofoliul Kruk, care va încerca să recupereze cât poate, în numele asigurătorului.

„Este o tranzacție mai veche, din 2017-2018. Este vorba de pachete de credite de ordinul miilor. Nu este nimic foarte special, iar faptul că aceste credite au ajuns la firmele de recuperare este firesc, pentru că ei cunosc bine portofoliile și clienții respectivi. Majoritatea sunt credite din anii de boom, preluate în asigurare de la Asiban. În funcție de vechimea sunt structira pachetelor, firma de recuperare a plătit între 3-5% din valoare „, explică, pentru ECONOMICA.NET surse care cunosc bine situația.

ECONOMICA.NET a trimis o solicitare celor de la Kruk, însă nu a primit un răspuns în acest sens.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...