EXCLUSIV! Cât costă un operator mobil virtual în România

Cu toții am auzit din ce în ce mai mult de intrarea pe piața a serviciilor de comunicații mobile a operatorilor virtuali (MVNO), care se așteaptă să fie o alternativă mai ieftină la operatorii tradiționali. 
Economica.net - Dum, 21 dec. 2014, 22:12
EXCLUSIV! Cât costă un operator mobil virtual în România

În România se anunță intrarea pe piața a Lycamobile prin intermediul rețelei Telekom Romania. Lycamobile este cel mai mare operator mobil virtual (MVNO) din lume, cu sediul central în Marea Britanie și va opera foarte curând și în România. 

Totuși care este prețul pe care trebuie să îl platesc companiile pentru a avea rețea pe infrastructura altui operator, în România?

Surse din piață au declarat pentru ECONOMICA.NET că prețul lunar pe care îl percepe Telekom Romania pentru a găzdui un operator virtual este de 1 milion de euro, preț ce nu include traficul ci doar întreaga rețea națională.

Telekom Romania nu a dorit să comenteze informația obținută pe surse de ECONOMICA.NET.

Potrivit sursei, un alt opertor mare, RCS&RDS, refuză în momentul de față să gazduiască operatori virtuali motivând capacitatea scăzută a rețelei de comunicații mobile, fapt ce contravine prevederilor din licența telecom prin care se obligă să implementeze MVNO-uri pe rețeaua proprie.

Un operatorul mobil virtual (MVNO) este definit ca acea entitate care furnizează servicii de comunicaţii electronice la puncte mobile, fără a deţine o licenţă proprie de utilizare a frecvenţelor radio şi fără a  avea în mod necesar toate elementele de reţea şi/sau infrastructura cerută pentru a furniza servicii de comunicaţii mobile. 

În ceea ce privește prețurile, operatorii virtuali ar trebui să aibă tarife mult mai scăzute în comparație cu operatorii de comunicații mobile, dar modelul de business este destul de diferit în comparație cu cei clasici, având în vedere că nu realizează investiții în infrastructură.

Pe piața românească de comunicații mobile operează în acest moment, Orange, Vodafone România, Telekom România, RCS&RDS sub brandul DigiMobil, iar în 2015 2K Telecom va lansa serviciile de comunicații mobile prin intermediul unei rețele 4G. 

În urma atribuirii noilor licențe de comunicații mobile din 2012, doar Telekom România, RCS&RDS și 2K Telecom au acceptat să găzduiască operatorii mobili virtuali.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul BERD a scăzut în 2024 din cauza costurilor mai mari de finanţare
Profitul BERD a scăzut în 2024 din cauza costurilor mai mari de finanţare
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a raportat un profit net de 1,7 miliarde de euro pentru anul 2024, în scădere faţă de un profit net de 2,1 miliarde euro în 2023,......
NATO a cumpărat un sistem militar bazat pe inteligență artificială de la compania americană Palantir
NATO a cumpărat un sistem militar bazat pe inteligență artificială de la compania americană Palantir
NATO a achiziționat un sistem militar bazat pe inteligență artificială de la Palantir, compania americană de software ...
Ford ar putea crește prețurile la noile sale vehicule dacă tarifele auto ale lui Trump continuă
Ford ar putea crește prețurile la noile sale vehicule dacă tarifele auto ale lui Trump continuă
Ford Motor ar putea crește prețurile la noile sale vehicule dacă tarifele auto ale președintelui american Donald Trump ...
Anunț oficial pentru toți românii care au titluri de stat și pentru cei care vor să cumpere: Fidelis de aprilie e la bursă!
Anunț oficial pentru toți românii care au titluri de stat și pentru cei care vor să cumpere: Fidelis de aprilie e la ...
Ministerul Finanțelor (MF) a atras aproape 838 milioane lei și 101 milioane euro prin șase emisiuni de titluri de stat ...