UE nu a fost informată despre legea hipermarketurilor. Ce riscăm şi ce s-a intamplat în Slovacia, după o lege mult mai blândă

Modificarea legii comerţului cu bunuri alimentare, care introduce obligativitatea retailerilor ca 51% dintre alimentele de pe rafturi să fie achiziţionate din producţia internă, este monitorizată atent de către Comisia Europeană, deşi instituţiile din România nu au notificat Comisia. 
Alina Stanciu - joi, 23 iun. 2016, 08:34
UE nu a fost informată despre legea hipermarketurilor. Ce riscăm şi ce s-a intamplat în Slovacia, după o lege mult mai blândă

Proiectul care modifică Legea privind comercializarea produselor alimentare trimisă spre promulgare Preşedintelui Klaus Iohannis a atras atenţia Comisiei Europene care a monitorizat situaţia din România deşi nu a fost notificată de către statul român. Într-un răspuns acordat ECONOMICA.NET, oficialii Comisiei susţin că evaluează compatibilitatea noii legi cu legislaţia comunitară, mai ales în ceea ce priveşte principiul liberei circulaţii a bunurilor. „Urmărim îndeaproape acest proiect legislativ (de modificare a Legii 321/2009), cu scopul de a evalua compatibilitatea lui cu legea UE, în special cu principiul liberei circulaţii a bunurilor.Comisia nu a fost notificată de măsurile luate conform Directivei 1535/2015 (Directiva referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale n.red)”, ne-au transmis oficialii Comisiei.

Citeşte şi Efectele perverse ale legii hipermarketurilor de pe masa lui Iohannis. Retailerii speră la creşteri, consumatorul plăteşte

Potrivit legislaţiei comunitare, piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor. Ca atare, unul dintre principiile de bază ale Uniunii îl reprezintă interzicerea restricțiilor cantitative asupra circulației mărfurilor și a măsurilor cu efect echivalent.

Cazul Slovaciei 

În răspunsul transmis ECONOMICA.NET, oficialii Comisiei au făcut precizări referitoare la o situaţie similară petrecută în Slovacia. În cazul Slovaciei, UE a trimis, în noiembrie anul trecut, un aviz motivat.

Slovacia a legiferat ca marii retaileri să fie obligaţi să afişeze la intrarea în fiecare magazin, lizibil şi vizibil, procentul reprezentat de cifra lor de afaceri provenită din vânzarea produselor alimentare fabricate în Slovacia, raportat la cifra de afaceri generată de toate vânzările lor de produse alimentare. Retailerii sunt totodată obligaţi să publice aceste informaţii pe site-ul propriu şi să raporteze cifra în mod regulat Ministerului Agriculturii.

„Comisia consideră că aceste cerințe au efectul echivalent al unei restricții cantitative privind libera circulație a mărfurilor (articolul 34 din TFUE), deoarece acestea conduc la prejudecăți ale consumatorilor față de produse fabricate în afara Slovaciei și încurajează comercianții să vândă produse interne”.

Solicitarea Comisiei ca Slovacia să își modifice legislația a luat forma unui aviz motivat. Astfel, Slovacia dispune de un termen de două luni pentru a notifica Comisia cu privire la măsurile luate pentru a remedia situația. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE în privința Slovaciei.

Te-ar mai putea interesa și
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții privind închiderea fabricilor germane și reducerile salariale, dar rămân......
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...