EXCLUSIV. Cine se așează în “templul banilor”. Adrian Câciu și Cosmin Marinescu ar putea fi viitorii viceguvernatori ai BNR, prim-vice ar putea fi Leo Badea, Isărescu rămâne guvernator și-și bate propriul record mondial – surse
În cazul în care actualul prim-viceguvernator al Băncii Naționale , Florin Georgescu, va decide să se retragă din activitate din motive de sănătate, Leonardo Badea, actual viceguvernator BNR, îi va prelua îndatoririle, iar pentru postul său de viceguvernator are șanse să fie numit Adrian Câciu, actual ministru al investițiilor și proiectelor europene și fost ministru al Finanțelor, potrivit unor surse familiare cu situația.
De asemenea, pentru cea de-a doua poziție de viceguvernator ar fi în cărți Cosmin Marinescu, consilierul președintelui Klaus Iohannis pe probleme economice. El va fi propunerea PNL, urmând a-l înlocui pe Eugen Nicolăescu.
Mandatele unora din actualii membri ai Consiliului de Administraţie al BNR, cum ar fi cel al lui Cristian Popa şi al lui Csaba Balint, vor fi cel mai probabil reînnoite, potrivit surselor noastre.
Situația posturilor de membri în CA, deținute de Gheorghe Gherghina, Dan Radu Rușanu și Virgil Stoenescu rămâne deocamdată neclară, mai ales că în mediul financiar și politic se vorbește de necesitatea unei întineriri a componenței CA al BNR.
Nu se știe încă dacă actualul prim viceguvernator al BNR, Florin Georgescu, va rămâne sau nu în această poziție.
Inițial era aproape sigur că se va retrage din motive de sănătate, apoi a apărut varianta că totuși își dorește să rămână măcar membru în poziția de membru al CA al BNR. Cel mai probabil, în poziția de prim-viceguvernator va urca Leonardo Badea, din actuala calitate de viceguvernator, având experiența necesară și susținerea celui mai mare partid din România, PSD. Despre acest lucru, Economica a scris în urmă cu mai multe luni.
Pentru postul de viceguvernator susținut de PSD ar avea șanse mari Adrian Câciu, conform surselor noastre. Economist, licențiat în Relații Comerciale și Financiar Bancare Interne și Internaționale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională, Câciu este actualul ministru al Fondurilor și Proiectelor Europene din 2023. În perioada 2021 – 2023, a fost ministru al Finanțelor. El a participant la elaborarea a trei programe de guvernare ale PSD (inclusiv cel prezent), conform propriului CV. Este specializat în macroeconomie și politica fiscal-bugetară, autor a peste 600 de articole de specialitate. Are 50 de ani.
Cosmin Marinescu, consilierul președintelui Klaus Iohannis pe probleme economice, se află pe listă pentru a deveni viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). El va fi propunerea PNL, urmând a-l înlocui pe Eugen Nicolăescu. Cosmin Marinescu este conferentiar universitar si coordonator al Centrului pentru Economie si Libertate. Marinescu a coordonat programul economic al candidatului Crin Antonescu în 2009 și a fost consilier al lui Daniel Chițoiu în perioada în care acesta a fost ministru de Finanțe. Este autor a mai multor cărți de specialitate, studii și articole. Are 48 de ani.
Ceea ce rămâne cert este faptul că actualul guvernator, Mugur Isărescu, va mai primi încă un mandat în fruntea BNR, doborându-și propriul record mondial de cel mai lung guvernator al unei bănci centrale, așa cum de altfel am anunțat deja.
Isărescu se bucură de susținerea tuturor partidelor, iar prim ministrul Marcel Ciolacu a declarat înainte de Paște că Mugur Isărescu va mai fi susținut politic pentru încă un mandat în poziția de guvernator.
Consiliul de administraţie al BNR pentru perioada 11 octombrie 2019 – 10 octombrie 2024 a fost numit prin Hotărârea nr. 19 din 3 iulie 2019 a Parlamentului României, confrorm site-ului BNR:
- Guvernator – Academician Mugur Isărescu;
- Prim-viceguvernator – Prof. univ. dr. Florin Georgescu;
- Viceguvernator – Prof. univ. dr. Leonardo Badea;
- Viceguvernator – Prof. univ. dr. Eugen Nicolăescu;
- Membru – Csaba Bálint, CFA;
- Membru – Dr. Gheorghe Gherghina;
- Membru – Cristian Popa, CFA;
- Membru – Dr. Dan Radu Rușanu;
- Membru – Prof. univ. dr. Virgiliu Stoenescu.