UPDATE. EXCLUSIV Decizie ICCJ care poate schimba radical regulile RCA. La cât trebuie limitată reparația pe RCA potrivit judecătorilor Înaltei Curți și ce spun service-urile despre decizie – Document

UPDATE 21.03.2025: În urma publicării acestui material, Florin Pandele, proprietarul grupului de service-uri Autocar și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (APCONS), ne-a transmis un drept la replică pe care îl redăm integral:

„Prin prezentul drept la replică vă aduc la cunoștință faptul că, prin intermediul unui articol publicat pe site-ul oficial al publicației ECONOMICA.net (i.e., EXCLUSIV Decizie ICCJ care poate schimba radical regulile RCA. La cât trebuie limitată reparația pe RCA potrivit judecătorilor Înaltei Curți și ce spun service-urile despre decizie – Document – Economica.net) au fost propagate informaţii incorecte și/sau incomplete cu privire la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) pronunțată în anul 2024 într-un dosar privind sancționarea unui asigurător RCA de către ASF („Decizia”), informații menite să dezinformeze consumatorii printr-o prezentare distorsionată a efectelor acestei Decizii, inducând în eroare opinia publică.

Pe această cale, dorim să precizăm următoarele aspecte, despre care considerăm că sunt relevante pentru cititorii dumneavoastră:

Publicația Economica a dezinformat grav opinia publică, prezentând această Decizie drept una cu aplicabilitate generală în procesele dintre păgubiți și asigurători.

În realitate, Decizia ICCJ nu prezintă nicio relevanță raportat la modul de acordare a despăgubirilor RCA conform legislației în domeniu, și vizează strict și exclusiv cererea formulată de societatea de asigurări Grawe pentru anularea unei sancțiuni punctuale care i-a fost aplicată de către ASF pentru o anumită neregulă din activitatea acestui asigurător.

Contrar celor susținute în mod eronat în cadrul articolului, este evident că Decizia ICCJ nu a fost pronunțată în cadrul unui mecanism de unificare a practicii, ci într-un caz de speță, în care instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu privire la pretinsele probleme ale măsurii de sancționare dispuse de ASF într-un caz concret ce viza Grawe.

Subliniem că hotărârile pronunțate de ICCJ — Secția de contencios administrativ și fiscal — în soluționarea cauzelor pe fond sau în apel — nu sunt obligatorii pentru celelalte instanțe și nici pentru alte persoane în afara celor care au fost parte la litigiu (Grawe si ASF, în situația de față). De asemenea, astfel de Decizii nu pot fi asimilate, în niciun caz, unor eventuale hotărâri pronunțate de ÎCCJ  în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (art. 519 și urm. Cod procedură civilă) sau în cadrul recursului în interesul legii – nu ne aflăm în acest caz.

Or, jurisprudența nu este izvor de drept în România, iar Decizia sus-menționată, care este criticabilă sub mai multe aspecte, nu este general obligatorie și nici nu produce efecte față de terți. De altfel, potrivit art. 5 alin. (4) C.proc.civ.: „este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății”.

Decizia nu dă o dezlegare universal valabilă problemei acordării de despăgubiri RCA la timp și integral și nu validează practicile abuzive ale societăților de asigurare, ci se limitează la analiza unei situații în care Grawe fusese sancționată de către ASF pentru încălcarea legislației în domeniul despăgubirilor RCA, într-o speță concretă.

Subliniez că această Decizie nu influențează în niciun fel cele peste 100.000 de procese câștigate de consumatori și unități service împotriva asigurătorilor, unde rata de succes depășește 90%. Solicit publicației Economica să rectifice urgent titlul și conținutul articolului și să clarifice faptul că Decizia ICCJ nu are nicio implicație asupra drepturilor persoanelor prejudiciate de a fi despăgubite conform legii, ci se referă strict la un litigiu în contencios administrativ privind o amendă aplicată de ASF pentru încălcarea legislației aplicabile de către acest asigurător.

În mod regretabil, ASF continuă să „mimeze” aplicarea sancțiunilor împotriva asigurătorilor, în timp ce aceștia încalcă zilnic legea și refuză să își respecte obligațiile de acordare a despăgubirilor în mod integral și la timp. În loc să exercite un control riguros asupra companiilor de asigurări, ASF preferă să concedieze abuziv propriii angajați care au semnalat nereguli și care au devenit avertizori de integritate.

Această lipsă de acțiune a ASF permite companiilor de asigurări să continue zilnic practicile abuzive, afectând în mod grav și ireversibil consumatorii și întreaga industrie de reparații auto. Nu întâmplător gradul de încredere al cetățenilor în ASF se află sub 10%.

Probleme majore ale Deciziei ICCJ

Asigurătorii vor să stabilească un precedent periculos, aducând în atenția publicului o decizie emisă de ICCJ și sugerând, în mod nefondat, că aceasta ar produce efecte pentru întreaga piață. Independent de motivarea Deciziei, care într-adevăr ni se pare criticabilă și insuficientă, trebuie subliniat că o astfel de decizie în contencios administrativ nu poate constitui un temei de perpetuare a abuzurilor asigurărilor RCA împotriva consumatorilor.

Modalitatea în care este prezentată această Decizie este condamnabilă, intenția asigurătorilor care o promovează fiind evidentă în sensul de a limita drepturile consumatorilor, cât și activitatea unităților de service auto. Mai mult, titlul dar și articolul publicat de Economica pe 19 martie 2025 dezinformează consumatorii printr-o prezentare distorsionată a efectelor acestei decizii, inducând în eroare opinia publică.

• Probleme de motivare a soluției prin care sancțiunea dispusă de ASF împotriva Grawe nu a fost menținută

Apreciem că ASF nu și-a apărat în mod adecvat poziția, și trebuia să prezinte instanței argumente legale suplimentare privind:

• obligația asigurătorilor de a respecta tariful de manoperă afișat de unitățile service, conform art. 14 alin. (3) din Legea RCA nr. 132/2017;
• impactul deciziei asupra echilibrului contractual dintre părți și asupra drepturilor consumatorilor.
• Încălcarea principiului echității contractuale

În acest dosar, ASF ar fi trebuit să sublinieze instanței un aspect esențial – claritatea normelor legislative care impun asigurătorilor respectarea tarifelor de manoperă afișate de service-uri, conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. RCA nr. 132/2017, obligație deja confirmată în repetate rânduri de Curtea Constituțională a României (CCR).

• Interpretarea greșită a normelor de drept material

Modalitatea în care asigurătorii înțeleg că prezinte această Decizie contrazice prevederile Legii nr. 132/2017, art. 10 alin. (3) și art. 14 alin. (1), care stabilesc clar limitele răspunderii asigurătorului RCA.

Interpretarea cu privire la principiul despăgubirii este eronată, întrucât se face referire în mod greșit la prețuri de referință aplicabile doar bunurilor non-auto (e.g. garduri, stâlpi), nu și tarifelor de manoperă sau despăgubirilor aferente reparațiilor auto și serviciilor de compensare a șoferului prejudiciat de lipsa de folosință a autovehiculului pe durata reparației.

Din analiza considerentelor prezentate de asigurători în legătură cu Decizia  ICCJ, se pare că exista o confuzie între modul în care se stabilește valoarea reparației autovehiculului avariat (i.e. conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, „folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată”) și modul în care se stabilește valoarea despăgubirii pentru alte bunuri decât autovehiculele avariate (conform art. 22 alin. (2) din lege, care este în mod eronat invocat și în considerentele Deciziei ICCJ). Din păcate, ASF care era parte la dosar, nu a clarificat instanței problema de fapt și de drept incidentă.

Așadar, ASF ar fi trebuit să clarifice că pot fi două situații diferite, guvernate de norme distincte din cuprinsul Legii nr. 132/2017, iar limitarea valorii despăgubirii la prețul de referință pe piață al bunurilor similare vizează numai despăgubirile datorate pentru alte bunuri avariate prin accident, distinct de autovehicul în sine.

Decizia ICCJ, obținută de Economica.net, are două componente importante, ambele cu un potențial semnificativ de a schimba radical regulile RCA, dar și comportamentul ASF în relația cu asigurătorii. Foarte important de precizat este că decizia Înaltei Curți nu este obligatorie pentru instanțele care judecă litigii între asigurători și service-uri în baza costurilor reparației și nici nu are valoare de lege sau normă, însă va fi folosită cu siguranță de către asigurători în toate fazele procesului de gestionare a daunelor. 

Procesul de la ICCJ a pornit de la contestarea unor sancțiuni pe care ASF le-a aplicat asigurătorului pentru că a refuzat plata sumei invocată de service, cerând probe suplimentare că unitatea reparatoare practică aceleași prețuri pentru ora de manoperă și chiria mașinii la schimb și în cazul reparațiilor în baza RCA și în orice altă situație, de exemplu o reparație „pe persoană fizică”.

Avocații de la Moroeanu și Asociații, care au reprezentat asigurătorul și care au și promovat procesul pe site-urile de socializare, nu au răspuns întrebărilor Economica.net. Contactați de noi, reprezentanții Patronatului Operatorilor de Service din România (POTAR), care s-au și întâlnit recent cu ASF și asociațiile asigurătorilor, s-au rezumat la a ne transmite un punct de vedere general.

„În prezent, circulă numeroase speculații cu privire la o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), care  par să favorizeze doar o partea a pietei de asigurari. Această situație de incertitudine este inacceptabilă și necesită clarificări urgente. Solicităm ferm ca această decizie să fie pusă la dispoziția publicului cât mai curând posibil. Este esențial să avem acces la informații complete și corecte pentru a ne putea exprima un punct de vedere informat și  a înțelege pe deplin implicațiile acestei decizii. Clarificarea acestei situații este crucială pentru a evita confuziile și pentru a asigura transparența necesară în industrie”, ne-a spus Dan Barbu, președintele POTAR.

O decizie cu două componente esențiale care întorc interpretările uzuale ale legii RCA: una de fond și una care poate influența comportamentul ASF

În primul rând, așa cum scriam și cu altă ocazie, înainte de a consulta întreaga decizie, Instanța Supremă spune că asigurătorii au dreptul de a contesta sumele din devizul emis de service-uri, în condițiile în care vin cu argumente. Mai precis, judecătorii spun că nu i se poate refuza  asigurătorului dreptul de a cere service-ului probe suplimentare care să ateste că nu a folosit prețuri mai mari pentru reparația pe RCA decât în cazul altor reparații.

„Înalta Curte constată că în mod corect recurenta a invocat prevederile art 22, alin 2 din Legea 132/2017 (nr. vezi mai jos conținutul articolului). (…) Această modalitate de stabilire a despăgubirii a fost confirmată și de art 22, alin 6 din Norma ASF 20/2017 (n.r. vezi mai jos conținutul articolului), (…) Așadar, despăgubirea pe care trebuie să o plătească o societate de asigurare trebuie să corespundă unor costuri reale existente pe piață , nu unor costuri stabilite în mod arbitrar , doar în considerarea faptului că sumele facturate urmează să fie achitate de o firmă de asigurare”, notează judecătorii ICCJ în documentul amintit.

Art 22, alin. 2, Legea 132/2017

Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat

Art 22, alin.6, Norma ASF 20/2017

La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.

În al doilea rând, faptul că ICCJ desființează sancțiunile aplicate de ASF pentru motivele enumerate mai sus ar putea influența atitudinea supraveghetorului în ceea ce privește eventuale sancțiuni viitoare pe care să le aplice în spețe similare. Altfel spus, mai ales în contextul în care diferențele de intepretare a legii între service-uri și asigurători sunt la ordinea zilei încă de la adoptarea Legii RCA în 2017, decizia Înaltei Curți, o premieră, ar putea determina ASF să nu mai aplice sancțiuni pe teme similare, ceea ce ar constitui argumente în minus pentru service-uri, atunci când ajung în instanță.

Menționăm că, în mod uzual, legea 132/2017 a fost interpretată, cel puțin până acum, în lumina altor articole decât cele la care face referire Înalta Curte. Este vorba mai ales despre articolul 14 din Legea 132/2017, dezvoltat și în legislația secundară prin norma ASF 20/2017, care arată, practic, că asigurătorul este obligat să achite factura emisă de service, inclusiv în situațiile în care acesta acționează ca mandatar al păgubitului. Redăm mai jos articolul respectiv:

Art.14 din legea 132/2017

(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice

…

(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.

Instanțele care judecă procesele între asigurători și service nu sunt obligate să aplice decizia ÎCCJ, dar firmele de asigurare o vor folosi în disputele cu reparatorii. Aspectele din decizie fac obiectul principalei modificări de lege pe care asigurătorii încearcă să o obțină de mai mulți ani

Este important de menționat că decizia ÎCCJ nu are caracter obligatoriu și nici nu primează asupra prevederilor legii specifice. Totuși, instanțele de judecată pot alege să țină cont de această hotărâre și, mai mult decât atât, asigurătorii o vor folosi cu siguranță inclusiv în procesul de negociere anterior unor eventuale litigii. Cu alte cuvinte, firmele de asigurare obțin un argument în plus în disputele lor eterne cu unitățile reparatoare, referitoare mai ales la prețul orei de manoperă și chiria mașinii la schimb folosite de service-uri. De altfel, subiectul hotărârii ÎCCJ constituie miezul propunerilor de modificare a legii RCA făcute de asigurători ani la rândul, discutate cu numeroase ocazii în comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților, ajunse pe ordinea de zi a plenului Parlamentului și, cel puțin momentan, „trase pe dreapta” de mai multe luni.

Asigurătorii cer tocmai să se facă o diferențiere între costul reparației și valoare despăgubirii, iar suma finală plătită către păgubit (atenție, nu către service) să aibă aprobarea lor finală. De altfel, piața așa a funcționat până în 2017, la apariția legii RCA: asigurătorul era cel care stabilea valoarea despăgubirii. Nici înainte de 2017 și nici după, legislația nu pare să fi reușit să echilibreze piața. Înainte de 2017 au existat suficiente situații în care asigurătorii au profitat de statutul lor, mai ales prin impunerea unor prețuri pentru ora de manoperă uneori ridicol de mici. S-a ajuns chiar mai departe de atât, inclusiv la cazul notoriu al Astra Asigurări care, nu cu mult înainte de a începe să aibă probleme, a tăiat pur și simplu cu 25% sumele pe care trebuia să le achite către service-uri.

După 2017, pozițiile s-au inversat, iar service-urile au ajuns în situația de a putea impune prețurile dorite. Și în acest caz au apărut situații exagerate, în care prețul orei de manoperă din service-urile independente depășea cu mult chiar și tariful perceput de reprezentanțele marilor branduri auto. Mai mult, după apariția legii 132, asigurătorii sunt penalizați substanțial, cu 0,2% pentru fiecare zi, pentru întârzierile la plată, ceea ce face ca pierderea unui proces să ducă despăgubirea la valori semnificative. Un tablou cu atât mai îngrijorător pentru firmele de asigurare cu cât, cel puțin în zecile de mii de procese cu defunctele City Insurance și Euroins, dar nu numai în aceste cazuri, service-urile au avut câștig de cauză, bazându-se pe prevederile din legea RCA.

În ciuda faptului că, în încercarea de a elimina riscurile, asigurătorii au dezvoltat substanțial sistemul de plăți în avans direct către păgubit (așa numita regie proprie), încă există suficiente dispute și chiar litigii cu service-urile, în calitatea acestora de mandatar al păgubitului. Acesta este contextul care dă o importanță sporită deciziei ÎCCJ, în măsura în care ea va fi luată în considerare de judecători. În final, costurile suportate de asigurători se văd în prețul RCA, iar calitatea reparației efectuate de service depinde și de suma încasată pe ora de manoperă, două elemente importante pentru șoferi.