Exclusiv. Fosta DOMO Retail SA, executată de Fisc. Cum explică fostul imperiu din retail această prăbuşire dramatică
La doar două luni de la înfiinţare, compania SC Family Home Concept SRL (FHC), fosta Domo Retail SA, prin care omul de afaceri Lorand Szarvadi a pornit, în 1994, dezvoltarea lanţului de magazine electrocasnice Domo, se confruntă cu o serie de probleme, atât cu furnizorii cât şi cu Fiscul. Luna trecută au intrat în insolvenţă, la propria cerere, iar în această perioadă aşteaptă termen într-un proces pe care l-au intentat Fiscului, care, pe 1 septembrie, i-a executat silit, în urma unor controale efectuate în luna iulie a acestui an.
Potrivit dosarului aflat pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, acolo unde se judecă cazul FHC vs. Fisc, controalele din luna iulie au fost efectuate de AJFP Covasna şi au vizat activităţi din perioada 2009-2015 ale companiei, iar concluzia organelor fiscale a fost aceea că SC Family Home Concept are obligaţii suplimentare de plată în valoare de aproximativ 5,4 milioane de lei (aproximativ 1,9 milioane de euro), din care în jur de 4,6 milioane de lei TVA stabilit suplimentar pentru perioada ianuarie 2009 – aprilie 2015, peste 506.000 de lei ca majorări de întîrziere TVA pentru perioada 25.03.2011 – 08.072015 şi 293.000 de lei cu titlu de penalităţi de întârziere TVA.
CITEŞTE ŞI Probleme mari la Domo Retail. Samsung le-a cerut insolvenţa și sunt investigaţi de DIICOT
Suma a fost contestată în totalitate de FHC, dar, o lună mai târziu, pe 1 septembrie, Serviciul Executare Silită din Regiunea Centru Braşov a pus sechestru pe mai multe bunuri mobile şi imobile ale companiei pentru recuperarea sumei de 4,3 milioane de lei. Este vorba despre mai multe clădiri aflate în proprietarea FHC din Târgu Secuiesc, Oneşti, dar şi terenuri şi o vilă situate în Târgovişte. Compania solicită în instanţă şi executarea silită.
„Contestăm baza impozabilă stabilită suplimentar – în mod nelegal şi netemeinic de către organul de control în valoare de aproximativ 28,3 milioane de lei precum şi debitul stabilit în sarcina noastră în sumă de 5,39 milioane de lei, din care obligaţii fiscale principale de 4,59 milioane de lei şi accesorii în sumă de peste 799.400 de lei”, se arată în cererea companiei depusă la dosarul aflat pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
„După cum urmează să demonstrăm, această executare silită a fost demarată în temeiul unui titlu executoriu care este lovit de nulitate absolută având în vedere caracterul său vădit nelegal, iar actele de executare efectuate în cadrul Dosarului de executare au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale”, se mai arată în solicitarea FHC.
Cum motivează FHC că nu trebuie să mai dea bani Fiscului
În motivarea cererii adresate instanţei FHC demonstrează „nelegalitatea constatărilor organului de inspiraţie fiscală” şi vorbeşte despre „lipsa de obiectivitate a controlului fiscal”. Totodată, compania îşi motivează cererea de anulare a datoriei fiscale şi ridicarea sechestrului, printre altele, prin mai multe situaţii în care mai multe companii de la care Domo a cumpărat marfă au făcut între ele tranzacţii de tip „Missing traders/Buffer” (tranzacţii fictive înregistrate doar în contabilitate) cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale; prin faptul că mai mulţi furnizori ai Domo nu au declarat integral livrările făcute faţă de retailer sau le-au declarat cu întârziere, sau prin faptul că a închis magazine din spaţii închiriate înainte ca investiţia în modernizarea acestora să se fi amortizat.
Spre exemplu, potrivit datelor din dosarul FHC vs. Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, în această suveică au fost prinse companiile SC Skalympex SRL, Chicada Concept SRL, SC TDMIND SRL şi SC Adicom Global Trade SRL. „Aceste tranzacţii artificiale nu vor fi luate considerare la stabilirea stării de fapt fiscale”, motivează avocaţii Domo.
Sunt în insolvenţă
De altfel, FHC şi-a cerut la finele lunii august propria insolvenţă, după ce mai mulţi furnizori, printre care şi Samsung Electronics România SRL au cerut Tribunalului acelaşi lucru. Decizia Tribunalului Covasna a venit pe 22 septembrie şi este în favoarea Family Home Concept. Judecătorii au dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei şi desemnează administrator judiciar provizoriu.
„Prin decizia instanţei din data de 22.09.2015, dată în dosarul nr. 1034/119/2015, Tribunalul Covasna, Family Home Concept SRL a intrat, la cererea sa, în procedura generală de insolvență reglementată de Legea nr. 85/2014. Având în vedere intenția de reorganizare a activității debitorului, instanța a aprobat ca Family Home Concept SRL să exercite în continuare dreptul de administrare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat, Sierra Quadrant SPRL – Filiala Bucureşti, conform prevederilor legale. Având în vedere cele menționate mai sus și faptul că planul de reorganizare a activității urmează să fie redactat după definitivarea tabelului creanțelor, considerăm că este prematur să ne pronunțăm la acest moment cu privire la organizarea și desfășurarea activității viitoare a SC Family Home Concept SRL”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alexandru Ştefanescu, B2B and Wholesale Manager – Sales Distribution – Family Home Concept SRL. Acesta nu a răspuns însă şi la întrebările ECONOMICA.NET referitoare la sechestrul pus de ANAF asupra bunurilor companiei.
Ce s-ar putea întâmpla. Un nou brand?
Din informaţiile furnizate în luna august pentru ECONOMICA.NET de către Sigmund Klein, consilier al acţionarilor Domo SRL, Family Home Concept SRL operează şapte magazine Domo care urmează să fie remodelate şi rebranduite. Noul brand se numeşte Family Home Concept, iar compania lucrează deja la un site aferent magazinului. Domeniul familyhomeconcept.ro a fost înregistrat de companie încă din 13 iulie.
De asemenea, în mai 2015, FHC l-a angajat pe poziţia de B2B and Wholesale Manager pe Alexandru Florescu, fost Project Manager la Deutsche Telekom, poziţie pe care a părăsit-o în mai 2014.
De ce s-a prăbuşit imperiul Domo
Pentru piaţa produselor electrice şi electrocasnice, DOMO era o forţă în anii 2000. Avea în jur de 200 de magazine şi sufla în ceafa Altex-ului lui Dan Ostahie de pe poziţia a doua. Business-ul a început să scadă în 2009 când compania a raportat pentru prima dată în 14 ani pierderi. Avea o cifră de afaceri de 726 de milioane de lei, în scădere cu 17% faţă de anul anterior şi o pierdere netă de 5,2 milioane de lei. Un an mai târziu, Domo avea pierderi fiscale de 2,8 milioane de lei (la 31 decembrie 2010), în 2011 de 22,5 milioane de lei , în 2012 de 44,4 milioane de lei, în 2013 de 48,5 milioane de lei. „Pierderea se datorează în principal recesiunii economice severe, veniturile scăzând datorită dezvoltării vânzărilor online a concurenţei, fapt ce a dus treptat la închiderea spaţiilor comerciale. În anul 2000, societatea avea peste 200 de spaţii comerciale, din care la data de 30.04 2015 a mai rămas un număr de 12 magazine”, se arată în dosarul din instanţă.
Ce s-a întâmplat? Urmare a concurenţei tot mai acerbe şi a faptului că puterea de cumpărare a românului a scăzut semnificativ în criză, veniturile din adaosuri ale retailerului au scăzut drastic. „Adaosul aferent vânzărilor în anul 2009 au fost în valoare de 154.166.572 de lei (la o cifră de afaceri de 726.079.083 n. red.), în 2014 au scăzut la 35.369.916 lei (la o cifră de afaceri netă de 612. 510.006 n. red.) (diminuare de 87%) care sunt principala sursă de venit societăţii, iar cheltuielile cu salarii au scăzut cu numai 26% (în anul 2009 erau în sumă totală de peste 44,9 milioane de lei, respectiv 33,49 milioane de lei în 2014) şi cele cu chirii au scăzut cu 31%”, se arată în dosarul FHC din instanţă.
Cine operează lanţul Domo
Family Home Concept SRL este, practic, din iulie 2015, fosta Domo Retail SA, firma de la care a pornit, în 1994, business-ul Domo creat de omul de afaceri Lorand Szarvadi. Potrivit datelor obţinute de ECONOMICA.NET de la ONRC în data de 5 august 2015, Family Home Concept SRL este o companie ce provine din „schimbare sediu în alt judeţ” şi care a fost înregistrată iniţial, la data de 13.12.1994, sub denumirea de Domo Retail SA. Family Home Concept SRL are sediul social în Bucureşti, Bulevardul Nicolae Caramfil, nr. 71-73, imobilul Art Business Center 5, Etaj 3, la aceeaşi adresă la care figurează, conform site-ului domo.ro şi adresa poştală a societăţii DOMO SRL.
De asemenea, din declaraţiile oferite în august ECONOMICA.NET de către Sigmund Klein, consilier al acţionarilor Domo SRL, Family Home Concept SRL operează şapte magazine Domo care urmează să fie remodelate şi rebranduite.
Tot din declaraţiile oficiale ale companiei, brandul DOMO, cele 75 de magazine și domeniul domo.ro sunt operate de societatea Domo SRL, care nu are nicio problemă cu furnizorii sau clienții săi.
Compania Domo SRL are o cifră de afaceri de 49,8 milioane de lei în 2014, pierderi nete de 244.504 de lei şi 36 de angajaţi.