EXCLUSIV Gigi Becali a cumpărat hotelul Inter din Venus al lui Ioan Niculae

Gigi Becali a cumpărat hotelul Inter deținut de Interagro, aflată în reorganizare, potrivit surselor Economica.net. Fostul hotel Carmen a fost renovat și deshis în 2013 în urma unor investiții de 10 de milioane de euro. Prețul la care s-a adjudecat hotelul este de 6,8 milioane de euro, potrivit aceloraşi surse. Omul de afaceri e dispus să-l vândă lui Niculae, dacă iese pe profit.
Andrada Ghira - mie, 10 nov. 2021, 22:08
EXCLUSIV Gigi Becali a cumpărat hotelul Inter din Venus al lui Ioan Niculae

Hotelul Inter din staţiunea Venus, care face parte din grupul de firme Interagro, aflat în reorganizare, a fost scos la licitație încă din 2019. Valoarea de piață a hotelului, cu tot cu mobilierul și aparatura din camere, este de 8,94 milioane de euro. Recent, omul de afaceri Gigi Becali a cumpărat hotelul cu 6,8 milioane de euro, potrivit surselor Economica.net.

Hotelul are 70 de camere duble, dintre care 54 clasificate la 5 stele și 16 clasificate la 4 stele, 10 camere de tip family și 12 apartamente.

Contactat de Economica.net, Gigi Becali spune că a cumpărat hotelul pentru familie, iar dacă Ioan Niculae îl vrea înapoi, i-l vinde, dar cu profit.

“L-am luat pentru familie mai mult. Nu mă interesează pe mine partea hotelieră, l-am luat pentru că era omul la pușcărie și să nu-i ia altul hotelul. Mă gândesc dacă să i-l vând. Dacă mă înțeleg cu el, dacă îmi dă banii să și câștig ceva, i-l dau înapoi omului”, a declarat pentru Economica.net Gigi Becali.

Întrebat dacă a vorbit cu Ioan Niculae pe această temă, Becali spune că nu, dar dacă vrea să îl răscumpere, îl vinde. “Când vine omul de la pușcărie, îi spun am dat atâția bani, dă-mi atât ca să câștig și eu bani și dacă vrei, ia-l. Dacă nu vrea, ținem hotelul și gata”, a mai subliniat omul de afaceri.

Familia Becali a vândut, în ultima perioadă mai multe terenuri din Pipera unor dezvoltatori imobiliari precum H4L Development, CATTED și familiei Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, cu o valoare cumulată de aproape 40 de milioane de euro, potrivit Profit.ro.

Fiicele lui George Becali dezvoltă apartamente

Anul acesta, omul de afaceri a înființat firma Becali Imobiliare, care are ca domeniu principal de activitate cel de agenție imobiliară, prin care vor fi comercializate locuințele din proiectele gestionate de ginerele și fiicele sale. Cu aproape 200 de hectare de teren pe care îl deține în zonă, așa cum ne-a declarat omul de afaceri, familia Becali are planuri mari.

„Am început proiecte imobiliare și cu prima fată, și cu a doua. După aceea ne vom extinde foarte mult, vom face imobiliare de sute de milioane de euro. Aveam planuri și înainte, dar acum piața a crescut, e cerere multă, ofertă nu prea e, și atunci dacă tot e, am zis hai să ne apucăm să facem. Dar ei fac (nr. fiicele și ginerele), eu doar îi consiliez. Eu am firma Becali Imobiliare prin care se vând apartamentele, răspund în fața oamenilor că tot ce se vinde este în regulă, că nu-i păcălește nimeni”, a declarat în vară omul de afaceri pentru Economica.net. 

CITEȘTE ȘI Gigi Becali revine în imobiliare: „Am planuri de sute de milioane de euro”

Imperiul în reorganizare

Omul de afaceri Ioan Niculae ocupa în 2013 primul loc în Topul 300 Cei mai bogați români realizat de revista Capital, cu o avere estimată la 1,7 miliarde de euro. Sub umbrela Interagro Niculae deținea firme cu activități în agricultură, industrie, comerț, turism, restaurante, piscicultură.

Imperiul Interagro a intrat în insolvență în 2016, atunci când Tribunalul Teleorman a admis cererile mai multor creditori. Compania Interagro SRL controlează cea mai mare partea a afacerilor din agricultură şi industrie ale omului de afaceri şi a avut rulaje anuale de un miliard de lei, în timp ce compania Interagro SA este considerată „nucleul central al grupului InterAgro”. De reorganizare se ocupă Casa de Insolvență Transilvania (CITR).

Un alt activ important al Interagro urmează să fie din nou scos la vânzare. Este vorba de terenul fostei fabrici de industrializare a tutunului din sectorul 6 al Bucureștiului. Terenul are o suprafață de aproape 63.000 de mp, iar prețul de pornire al licitației care va avea loc peste două săptămâni este de 33,6 milioane de euro.

Niculae a fost condamnat definitiv, în aprilie 2015, la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul „Mită pentru PSD”, pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009 a candidatului PSD Mircea Geoană. El a fost eliberat condiționat din penitenciar în iulie 2016.

La începutul acestui an, omul de afaceri a fost condamant la cinci ani de închisoare. În urmă cu o lună, Tribunalul Constanța a respins cererea de eliberare condiționată,  iar ieri, 10 noiembrie, Judecătoria Medgidia a admis cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, după ce acesta a executat efectiv nouă luni din pedepsa de cinci ani primită în dosarul „Interagro”. Decizia nu este însă definitivă, iar procurorii pot face contestaţie.

Sursa foto: Andrada Ghira pentru Economica.net 
Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...