EXCLUSIV Negocieri eșuate în tranzacția anului, Unicredit – Alpha Bank. Angajații Alpha au declanșat conflictul de muncă: Salarii sub vânzătorii de la Mega sau Lidl, mult sub Unicredit – Document

Mii de angajați ai Alpha Bank, bancă ce va fi înglobată în Unicredit începând cu 15 august, au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București în legătură cu declanșarea conflictului colectiv de muncă, în condițiile în care, susțin aceștia, negocierile cu angajatorul au eșuat, iar salariile din banca preluată se află la un nivel sub cele din sistem în general si sub veniturile lucrătorilor de la Unicredit. Circa 30% din salariați câștigă mai puțin decât un lucrător la Lidl sau Mega Image, conform sursei citate.
EXCLUSIV Negocieri eșuate în tranzacția anului, Unicredit - Alpha Bank. Angajații Alpha au declanșat conflictul de muncă: Salarii sub vânzătorii de la Mega sau Lidl, mult sub  Unicredit - Document

Angajații Alpha Bank cer indexarea salariului de bază cu 13% pentru cei cu venituri sub 20.000 de lei brut, cu 5% pentru cei cu salarii de peste 20.000 de lei brut și aplicarea acestor majorări începând cu salariul din luna februarie 2025, relevă documente consultate de Economica.

„30% din oameni au salarii sub 3.700 de lei în timp ce profiturile Unicredit sunt uriașe. Acest nivel este sub salariul unui lucrător comercial. Conducerea nu a informat cu privire la numărul salariaților înscriși în plan tocmai pentru că fac o reală economie prin plecarea lor. Sindicatul luptă pentru drepturile și interesele salariatilor din Alpha Bank fiind determinat să continue și pentru drepturile salariaților din Unicredit. Conflictul e declanșat ca urmare a refuzului de a negocia și a dorinței conducerii de a face economie pâna în luna iulie a acestui an, prin aplicarea unor procente sub creșterile medii din piață. Suntem pe ultimul loc în sistemul bancar ca salarizare”, explică o sursă care cunoaște situația.

Reprezentanții Unicredit nu au răspuns până în momentul în care scriem acest material la solicitările noastre privind transmiterea unui punct de vedere.

În documentul trimis către ITM, pe lângă refuzul angajatorului de a negocia, angajații Alpha Bank invocă alte patru argumente. Astfel, în primul rând ei arată că salariile lor sunt cu mult sub nivelul mediu din sistemul bancar și sub cel al lucrătorilor din Unicredit. Apoi, aceștia arată că salariul mediu la nivel național a crescut cu 15%, cu mult mai mult decât au crescut salariile lor. Un al treilea argument face referire la previziunile privind inflația, considerate „deloc optimiste”. Nu în ultimul rând, cei de la Alpha Bank precizează că, potrivit înțelegerilor anterioare, salariul trebuia indexat pe ansamblul anului 2025, nu doar pe jumătate de an, așa cum vrea angajatorul, care ar dori să aplice indexările din luna iulie, adică imediat înainte de finalizarea preluării.

Peste 1.000 de salariați Alpha Bank vor pleca din centrala băncii, în contextul fuziunii cu Unicredit

Potrivit Planului de Remodelare Organizațională, document despre care Economica a scris în exclusivitate, din Alpha Bank urmează să plece 1.000 de angajați, ca urmare a fuziunii cu Unicredit. Planul vorbește de plecări voluntare ale salariaților, deși sunt voci care spun că banca intenționează să facă o concediere colectivă mascată, pe baza faptului că este făcută la solicitarea angajaților, cărora li se promit două salarii în plus față de cele convenite prin Contractul Colectiv de Muncă și o serie de facilități pe termen scurt respectiv, prelungirea accesului la servicii medicale și păstrarea condițiilor bancare actuale pe o perioadă de șase luni.

În condițiile în care 50% dintre angajații băncii au o vechime până în cinci ani, iar 75% până în 10 ani, vorbim de acordarea unor 5, respectiv 6 salarii lunare brute, conform ofertei angajatorului, ceea ce este inacceptabil în condițiile economice existente, conform contractului colectiv de muncă.

Citește AICI toate detaliile planului, precum și obligațiile impuse băncilor prin CCM

Grupul italian Unicredit, prezent în România prin banca omonimă, a ajuns anul trecut la o înțelegere cu grecii de la Alpha, pentru preluarea băncii din România. Ambele sunt instituții de credit de top 10 ca active. Tranzacția trebuie încheiată până pe 15 augusta 2025, prin înglobarea Alpha Bank în Unicredit.

Te-ar mai putea interesa și
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va întămpla cu pensiile magistraților
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că pachetul 2 de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului şi speră că va fi adoptat......
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate fiscală şi tratament egal între companiile româneşti şi multinaţionale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că introducerea unei taxe pe tranzacţiile excesive dintre firmele ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul unei autoaprinderi
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), necesar pentru termocentrala de la Paroşeni, depăşeşte ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei reducerea prezenței trupelor SUA în Europa
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei ...
Rusia doreşte să includă tema reducerii prezenţei trupelor NATO în orice discuţii despre viitorul Ucrainei, a declarat ...