EXCLUSIV Noi discuții pentru vânzarea fimei de furnizare CEZ Vânzare. Oferte de la Engie și Premier Energy, francezii ar fi în pole position pentru preluarea celor 1,4 milioane de clienți – surse
Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), acum MAM (Macquarie Asset Management), care a cumpărat acum doi ani cu 4,7 miliarde de lei operațiunile CEZ Group din România, ar fi scos din nou la vânzare CEZ Vânzare, firma de furnizare a energiei electrice și gazelor cumpărată de la CEZ. CEZ Vânzare are circa 1,4 milioane de clienți casnici și comerciali, majoritatea amplasați în zona de sud, sud-vest a țării, acolo unde grupul de firme CEZ operează și rețeaua de distribuție a energiei electrice.
Atunci când australienii au cumpărat business-urile CEZ, au fost interesați în special de rețeaua de distribuție din Oltenia (operată acum de Distribuție Energie Oltenia) și de partea de producție din surse regenerabile (parcul eolian Fântânele Cogealac și microhidrocentralele din Caraș Severin) iar furnizarea ar fi fost „la pachet”, asta pentru că CEZ a dorit să vândă tot din România, iar de banii obținuți să finanțeze operațiunile din sectorul nuclear din Cehia.
MAM a mai îmcercat și anul trecut să vândă firma de furnizare, iar atunci interesată ar fi fost chiar Hidroelectrica, dar o tranzacție nu s-a perfectat pentru că în final compania de stat nu a mai depus o ofertă.
Potrivit surselor noastre, și acum, ca și atunci, MAM ar dori să primească cel puțin 15 milioane de euro pe CEZ Vânzare, iar acum ar exista două oferte cu un preț peste acest prag, din partea Premier Energy și a Engie România, iar oferta Engie ar fi peste cea a Premier.
Cumpărătorul ar urma să fie anunțat luna viitoare, dacă totul merge conform planurilor.
Nu vom conta informatiile pe surse prezentate, a fost răspunsul CEZ la solicitarea noastră de a confirma informația.
Premier Energy, companie deținută de gupul ceh Emma Capital, se dezvoltă de mai mulți ani în România și, pe lângă furnizarea de gaze și energie electriică, a dezvoltat și o rețea de ditribuție, devenind cel mai mare distribuitor de gaze după cei doi “mari” și între timp a devenit și producător de energie din surse regenerabile.
Engie România, controlată de giganul francez omonim, operează una dintre cele două mari rețele de distribuție de gaze din România, este cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație, este și furnizor de energie electrică și, la rândul lui, este și el producător de energie din surse regenerabile. Engie și-a dorit dintodeauna un portofoliu mare de clienți pe zona de furnizare de energie electrică și a depus și în anii 2000 (atunci era Gaz de France) ofertă la privatizarea fostei Electrica Muntenia Sud, care a fost în final cumpărată de Enel.
Moment delicat pentru furnizori
Furnizorii de energie electrică trebuie să prefinanțeze din propriile resurse schema de plafonare a prețurilor la clienții finați, în baza legislației promovate de Guvern, urmând ca statul să le rambursele diferențele între costul de achiziție al energiei, din piață, mai mare, și prețurile plafonate la care sunt obligați să vândă. Statul plătește însă cu foarte mari întârzieri sumele datorate iar în momentul de față datoriile, doar cele confirmate pe cererile de plată depuse, se ridică la peste trei miliarde de lei. Pentru a putea continua furnizarea, companiile au ajuns să se împrumute, atât la acționari cât și la bănci, iar suma totală pe tot sistemul este de ordinul miliardelor de lei. Furnizorii au o marjă fixă reglementată, de 73 de lei/MWh, în care trebuie să “intre” toate costurile lor, inclusiv, mai nou, dobânzile cu aceste împumuturi.
În 2022, CEZ Vânzare a înregistrat o cifră de afaceri de 2,9 miliarde de lei și un profit de 14 milioane de lei.