Noi prețuri maxime RCA, valabile cel puțin până în septembrie. ASF decide săptămâna viitoare: E posibilă o majorare a prețurilor

11 06. 2024
rca 456787654

Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a declarat chiar ieri, la conferința aniversară a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR), că așteaptă o propunere de la ASF pentru a vedea dacă se prelungește sau nu perioada de plafonare a tarifelor RCA.

„Analizăm, să vedem ce facem mai departe. Așteptăm o analiză pe care o face Autoritate de Supraveghere Financiară, întrucât ea are responsabilitatea monitorizării pieței asigurărilor și, în funcție de această analiză, o să luăm decizia cea mai potrivită, să fie protejați atât asigurații și să nu producem perturbări în mecanismul de funcționare a pieței asigurărilor…. Mai sunt 20 de zile până la sfârșit și sunt convins că vor veni cu o propunere”, a spus Boloș, la evenimentul la care UNSAR a sărbătorit 30 de ani de existență.

Amintim că, în contextul falimentului Euroins și pentru a evita o explozie a prețurilor, fosta conducere ASF a propus plafonarea tarifelor RCA. Astfel că, din 11 aprilie 2023, prețul maxim pentru RCA a fost stabilit, prin Hotărâre de Guvern, la nivelul din 28 februarie 2023, pentru fiecare societate de asigurări în parte și pentru fiecare segment de șoferi în parte. Măsura, luată în baza Legii Concurenței și aplicabilă pe câte trei luni (legea invocată nu impune o limită privind numărul de prelungiri) a fost prelungită de mai multe ori. Ultima prelungire expită pe 31 iunie, iar ASF urmează să decidă ce este de făcut.
Ședința Consiliului în care se va discuta această chestiune va avea loc săptămâna viitoare, probabil vineri, ziua în care se țin de obicei ședințele. Deci cel târziu pe 21 iunie, ASF ar trebui să aibă o propunere pentru Ministerul Finanțelor.
Amintim că măsua palfonării a fost constestat atât de firmele de asigurare (direct afectate de faptul că nu pot stabilii prețurile la nivelul la care îl doresc, motiv pentru care unele vând mai mult decât ar vrea) cât și de brokerii de asigurări prin asociațiile reprzentative (PRBAR și UNSICAR), dar și indirect, prin COTAR. Brokerii sunt nemulțumiți de faptul că, odată cu plafonarea tarifelor, a fost plafonat și comisionul lor, la 8%, deci 7,6% efectiv.
De parte cealaltă, plafonarea a conferit o anume stabilitate a prețurilor, în condițiile în care RCA s-a scumpit totuși mai degrabă marginal, cu circa 5,8%, din aprilie 2023 și până în prezent. deși premizele erau în favoarea unei explozii a prețurilor.
Citește și: Date RCA în premieră: Doar trei firme mai au prime sub 1000 de lei, la un an de la plafonare. O singură societate vinde RCA mai ieftin, pe medie. Revine surpriza din top vânzări
O creștere a plafonului nu este exclusă nici acum, dar cu siguranță se va întâmpla dacă palfonarea se va mai prelungi încă o dată. Legarea de tariful de referință, care va fi calculat altfel decât până acum, este planul de viitor
În acest context, ASF a purtat discuții cu oameni și organizații din piața asigurărilor, dar și cu alți specialiști. Se va merge aproape sigur pe o prelungire a plafonării, acesta inclusiv pentru că este dorința politicienilor aflați la putere, care mai au două tururi de alegeri de trecut și care nu doresc în niciun caz o creștere a prețurilor RCA, asigurare obligatorie cumpărată de anual de până la 8 milioane de șoferi.
Ce nu este încă foarte clar, spun surse conectate la fenomen, este dacă plafoanele vor modificate în sus, adică dacă li se va mai oferi asigurătorilor o marjă în care să se joace cu prețurile, în funcție de daunalitate. Cert este că asigurătorii au cerut o astfel de mutare, dacă eliminarea definitivă a plafonului chiar nu este posibilă, motivând că multe dintre firme au ajuns deja cu prețurile la nivelul maxim din 28 februarie, deci nu mai au marjă de manevră în cazul în care creștere daunelor sau a cheltuielilor ar cere o scumpire. ASF nu a respins această idee și urmează să ia o decizie.
Apoi, se discută și modul în care va crește plafonul. Cea mai simplă variantă, care a mai fost propusă, este indexarea prețurilor maxime cu inflația. Cum între februrie 2023 și iunie 2024 vorbim de o inflație de circa 10%, aceasta este o posibilă creștere.
O altă variantă, care conform surselor noastre va deveni oricum o formă de legare a prețurilor pe termen lung, este să stabilească tarifele maxime în funcție de tariful de referință calculat de KPMG pentru ASF.
AICI vedeți ce este, cum se calculează și de ce crește constant tariful de referință
Poate nu cu ocazia acestei prelungiri, dar cu mare probabilitate la următoarea, prețurile maxime ar putea fi stabilite nu pe fiecare segment de asigurați în parte (adică milioane de tarife) ci pe segmentele din tariful de referință. Acesta este un scenariu cu atât mai plauzibil cu cât, așa cum scria Economica în exclusivitate, formula de calcul a tarifului de referință urmează să fie adaptată și să fi calculată separat penru cei din București și pentru camioanele foarte mari, acolo unde se întâmplă cele mai multe daune.
Este posibil și ca ASF să găsească o altă formulă pentru a modifica tarifele maxime. În orice caz, dacă vor fi schimbări, aceastea vor indica majorări de preț maxim, în sensul mersului pieței.
Citește și: Tarife RCA mai mari pentru șoferii cu mașini de București și Ilfov. Firma care calculează chiar în această perioadă referința schimbă formula