EXCLUSIV Drumuri și lucrări publice, în pericol! Firme obscure au pus ochii pe mii de lucrări rămase în aer după falimentul City Insurance. O firmă irlandeză de asigurări face afaceri în România fără să știe

03 07. 2022
frauda fonduri ue

Mai multe firme care se prezintă drept societăți de consultanță financiară au încercat să încheie cu societăți din domeniul construcțiilor contracte de asigurare de garanție pentru licitații sau de bună execuție fără să aibă nicio acoperire reală în spate, arată datele Economica, culese din mai multe surse din piață și din zona reglementării. Mai mult, unele dintre aceste firme au și perfectat înțelegeri, spre nenoricirea beneficiarilor lucrărilor, întotdeauna companii ale statului sau autorități locale, care au acceptat hârtii fără valoare ce ar fi fost menită să garanteze că lucrările sunt duse cu bine la capăt. Menționăm că, potrivit legii achizițiilor publice, contractorii de stat( în principal Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și autoritățile locale) solicită constructorilor să aducă o garanție de bună execuție care să acopere 10% din valoare lucrărilor. Pentru că alocarea efectivă a sumei ar însemna blocarea a milioane sau zeci de milioane de euro, firmele apelează pentru a garanta lucrarea la polițe de tip „bond”, prin care societatea de asigurare își asumă plata pagubelor în caz că executantul greșește lucrarea, nu o termină la timp sau nu o termină deloc din diverse cauze.

Aceste polițe presupun plata unei mici părți din garanția cerută.  City Insurance ajunsese să controleze peste 70% din piața internă de profil, însă o făcea pentru că vindea la tarife total nesustenabile, fără legătură cu vreo analiză de solvabilitate a clientului și dovedit în afara realității chiar prin falimentul companiei. Fostul lider al pieței solicita uneori doar câteva sute de euro pentru garanții emise pe lucrării de milioane de euro. După ieșirea City din piață a rămas un gol, în condițiile în care nicio altă companie nu a dorit și nici nu avea cum să preia clienții City la aceleași prime. Astfel că, mii de societăți din zona de construcții se află în fața unei mari probleme, anume garantarea lucrărilor. Așa cum arăta Economica, în momentul falimentului City Insurance mai erau încă în vigoare polițe de garanții emise pentru 22.000 de lucrări din toată țara. Cel  mai mare beneficiar (enitatea care urma să fie despăgubită în caz că firmele de construcții care au încheiat polița nu duc la capăt lucrarea) este CNAIR.

Aici au sesizat oportunitatea falșii consultanți sau cei care activează undeva în zona gri.

Numărul polițelor vândute de astfel de entități false nu este deocamdată foarte mare, arată datele noastre, însă riscul rămâne unul ridicat, mai ales că au început să fie contactați și brokerii de asigurare autorizați, care după falimentul City sunt disperați să obțină pentru clienții lor companii produse de garanție. De altfel, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a emis deja două avertismente în acest sens. în care îndeamnă la mare atenție atunci când este vorba despre entități care pretind că reprezintă firme de asigurare intrate în România în baza așa numitului drept la liberă practică și nesupravegheate din România ci din țara de proveniență.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară avertizează că, în ultima perioadă, au fost active la nivelul pieței de asigurări din România, cu precădere pe clasa 15 de asigurări – Garanții, mai multe entități care nu sunt autorizate să desfășoare activitate de asigurare.”, transmite ASF.

AICI puteți consulta integral avertismentul ASF precum și lista societăților înregistrate în alte țări UE și autorizate să practice activități pe teritoriul României

Încercări rudimentare de „‘țepuire”, profitând de „naivitatea” Consiliilor Județene și a CNAIR, dar și de frecvența redusă de apariție a daunelor

Potrivit informațiilor Economica, primele tentative în acest sens întâmplate după falimentul City au vizat lucrări contractate de câteva Consilii Județene, iar unele dintre acestea au și acceptat garanțiile false aduse de constructori, ceea ce a determinat ASF să se implice direct prin anunțarea CJ-urilor în care a identificat fraude. Pe piața din România activează de foarte mulți ani rețele discrete de intermediari, consultanți și alte tipuri de „jucători” care se ocupă cu asigurări de garanții, mai ales pe relația cu entități reale sau false din Italia și Cipru, în principal, dar și din Gibraltar(până la ieșirea Marii Britanii din UE), Spania sau Irlanda. Sensul de lucru este dublu, adică atât dinspre România spre alte țări, mai ales Italia(asigurări emise de societăți înregistrate în România sunt vândute pentru lucrări din Italia)  cât și invers.

Unele dintre asigurările vândute de aceste rețele sunt legale, deși nu întotdeauna cu acoperiri foarte clare, însă unele s-au dovedit a fi fără acoperire, fapt care s-a văzut în urma unor insolvențe importante, când creditorii ar fi trebuit să își recupereze paguba de la societăți de asigurare din afara României care între timp se desființaseră sau care nu au recunoscut polițele de garanție.  Revenind la situația de după falimentul City Insurance, prima tentativă de a vinde în România asigurări false a fost a unei entități care a clonat site-ul unei societăți înregistrate în Cipru(cel puțin așa susține respectiva firmă). Era luna martie a acestui an, iar firma vizată era KLPP Insurance and Reinsurance Company, o societate de dimensiuni mici, cu un capital de doar 7 milioane de euro. Oficial, ciprioții au transmis că site-ul din România prin care așa numiți consultanți financiari au prezentat unor firme oferte pentru asigurări de garanții este unul fals. Cazul a fost sesizat de către ASF la Poliție, iar CJ-urile care ar fi urmat să fie beneficiari ai unei polițe false ar fi renunțat.  În alte situații, au fost invocate și alte nume de companii care ulterior au negat că emit sau că vor să emită pe teritoriul României. Interesant este că, în toate cazurile, intermediari sau consultanți erau aceleași firme cu experiență pe piața locală în zona de garanții, fie în asigurări fie prin intermediul unor IFN desființate ulterior.

Din informațiile noastre, tentative, unele reușite, de garantare a unor lucrări cu beneficiar Statul, au avut loc constant, chiar și în perioada în care City Insurance trăia. Cei care se ocupă cu aceste activități se bazează că pentru CJ-uri și CNAIR verificarea asigurărilor de garanție nu a fost nici pe departe o preocupare importantă și au tratat-o mai degrabă ca o formalitate. Pentru entitățile contractante important era doar să poată realiza lucrările, motiv pentru care asigurarea era mai degrabă un impediment peste care se sărea cu ușurință. Pentru firma contractantă, executantul lucrări adică, asigurarea era cu atât mai mult o formalitate, un simplu act necesar pentru a lua lucrarea.  O altă caracteristică a asigurărilor de garanții este că ele vin cu o frecvență extrem de reduse a daunei. Doar puține dintre polițe ajung să fie executate, iar cât timp autoritățile contractante nu ajung în fața asigurătorului pentru daună, nici nu verifică cu adevărat solvabiltatea garantului, chiar dacă acceptă garanții pentru sute de milioane sau chiar miliarde de euro anual.

MEVA, care nu e DZETA, care nu e SPI, dar pentru toate ne răspunde același om. Cum a ajuns o firmă irlandeză de asigurări să vândă garanții în România fără să știe

Un caz mai elaborat a apărut pe piața din România în urmă cu aproximativ o lună. Mai mulți brokeri mari  au primit, de la o firmă de consultanță, o propunere de colaborare care, spun sursele noastre, a fost privită cu mare interes în condițiile în care intermediarii suferă foarte mult din cauza faptului că nu pot oferi clienților lor companii (cu care lucrează pe diverse linii de asigurare) polițe de garanție pentru lucrări. Doar faptul că una dintre asociațiile din domeniu s-a adresat ASF, care a făcut cercetări și a aflat că în spatele consultanților nu se află nimic palpabil, a făcut ca cel puțin doi dintre brokerii de top 5 să nu încheie contracte cu respectiva entitate. De ce ar fi fost o problemă un astfel de contract? Din simplul motiv că TCS Insurance, asigurătorul irlandez pe care consultanții îl invocau îmn propunerile de colaborare a negat, în două rânduri, atât pentru ASF cât și pentru una dintre asociațiile reprezentative ale brokerilor că are afaceri în România sau că intenționează să facă afaceri în România.

AICI poate fi consultată lista cu asigurătorii înregistrați în alte țări UE care au notificat ASF că vor desfășura activități în România. Consultarea listei este foarte importantă pentru toți clienții sau beneficiarii unor asigurări emise de entități altele decât cele supravegheate din România 

Redăm, mai întâi, reformulat pentru a nu dezvălui sursa, propunerea trimisă brokerilor și aflată și în posesia Economica împreună cu draftul de contract invocat:

Trimit contractul MGA pentru România încheiat între asigurător și SPI SMART MANAGEMENT . SPI e societatea care a preluat managementul  pentru TCS Insurance. Ea încasează primele pentru România și  face despăgubirea în caz de daună, până la un anume nivel… Noi, adică  MEVA FINANCE CONSULTING, preluăm solicitarile clienților , în numele și pentru MGA, iar comisioanele structurii sunt plătite tot de noi.

De menționat că e-mailul este  trimis de pe adresa unei societăți care nu este invocată în discuție, adică Dzeta, firmă care, potrivit propriului site, este specializată în consultanță pentru afaceri cu precădere garanții bancare, garanții contractuale și asigurări de garanții. Vom reveni asupra acestei firme. Înainte însă, să explicăm ce înseamnă MGA. Așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, Managing General Agent (MGA) este o formă de organizare în asigurări, definită relativ recent la nivelul directivelor europene. În termeni simpli înseamnă un parteneriat între o firmă de asigurare și un broker/intermediar prin care asigurătorul cedează brokerul dreptul de a subscrie în numele său și, în unele cazuri, obligația de a achita o parte din daune.

În cazul de față, însă, așa cum am amintit mai sus, asigurătorul, adică TCS Insurance a negat orice parteneriat în România și orice intenția de a intra pe această piață, în coresepondențe oficiale cu ASF și chiar cu BNR, dar și într-o corespondență cu una dintre asociațiile brokerilor. Halucinant este că, inclusiv după ce UNSICAR(asociație a brokerilor) și-a informat membrii să nu încheie parteneriate cu entitățile de mai sus, cei care, declarativ se ocupau de business-ul TCS în România au transmis mai multor potențiali parteneri o scrisoare semnată de unul dintre vicepreședinții companiei irlandeze în care se afirma că firma subscrie pe teritoriul României și vrea să își dezvolte afacerile. Și acest document a fost denunțat de TCS Insurance, ca fiind un fals, într-o corespondență cu UNSICAR. 

Iată ce transmitea ASF brokeriloi, pe lângă afirmație explicită că activitatea de asigurări a pretinsului parteneriat nu este una legală: „ Societatea TCS Insurance Company of Ireland dac nu a emis până în momentul de față polițe de asigurare pe teritoriul României. Adițional, vă precizăm că parteneriatul dintre societatea de asigurări și SC SPI Smart Investment SRL nu este recunoscut de către societatea TCS…

 

Explicația alambicată  a omului care a trimis mai multor brokeri mari propuneri de colaborare  cu asigurătorul TCS Insurance: Susține cu subiect și predicat că irlandezii vând asigurări de garanții în România SPI SMART, firma care chipurile a făcut parteneriat cu irlandezii, a fost înființată acum doar o lună

Am contactat persoana care a semnat propunerile către brokeri pe mailul amintit mai sus, adică cel de Dzeta. Prima reacție a venit rapid:

Va rugam sa avem corespondenta pe adresa de email mevafinance… DZETA SRL, avand obiect principal de activitate COD CAEN 6619 si unul dintre obiectele de activitate secundare COD CAEN 6622 – activitati ale agentilor si brokerilor de asigurari( Asistent in brokeraj), nu are legatura cu SPI SMART MANAGEMENT si TCS,  inafara de faptul ca, am utilizat si aceasta adresa de corespondenta, cunoscuta tuturor colaboratorilor si clientilor nostri. Doresc sa precizez ca atat DZETA SRL cat si MEVA FINANCE CONSULTING, nu au contracte semnate cu brokeri de asigurari. Referitor la toate celelate intrebari dvs, va vom raspunde ulterior, asa cum ati solicitat, saptamana aceasta.”

Este inutil să mai precizăm că persoana cu care am corespondat apare chiar pe site-ul Dzeta, ca unul dintre conducători.  De remarcat este că respectivul manager a subliniat că nu a încheiat contracte cu brokeri, iar acest gest are un sens. Conform informațiilor noastre, pe tot parcursu discuțiilor, persoana le-a propus brokerilor să încheie contractele pe firme de consultanță, nu pe firme de brokeraj, care s-ar supune regulilor și supravegherii speciale din domeniul asigurărilor. Este o metodă des folosită pentru a acoperi adevărata natură a afacerilor.

Mai departe, așa cum a promis, persoana respectivă a revenit cu detalii, de pe un alt e-mail:

Precizam ca aceasta colaborare a inceput dupa ce am contactat direct pe site TCS Insurance pentru o colaborare in Romania, acestia dandu-ne toate datele de contact ale SPI SMART si indrumandu-ne ca pentru colaborare sa contactam SPI SMART MANAGEMENT (nr: reamintim că, potrivit ASF, TCS Insurance a negat orice colaborare)  companie cu care aveau  deja contract de reprezentare in Romania. 

SPI SMART MANAGEMENT ne-a pus la dispozitie contractul dansilor cu TCS, site-ul EIOPA si site-ul ASF Romania  pentru verificarea inregistrarii asiguratorului TCS si dreptul de a emite in Europa ( inclusiv in Romania).  De altfel, ASF a si confirmat ca TCS INSURANCE este inregistrat ca si asigurator.

Propunerea noastra de colaborare cu mai multe societati din Romania a fost, intr-adevar efectuata de noi, MEVA FINANCE CONSULTING. De asemenea, am fost contactati de multi brokeri de asigurari,pentru a solicita incheierea unui contract,  insa nu s-au incheiat contracte de colaborare cu acestia. 

In ce priveste numarul de contracte incheiate cu colaboratori din Romania, noi putem discuta doar despre contractele pe care le-a incheiat MEVA FINANCE  nu si depre cele incheiate de catre SPI SMART MANAGEMENT, nu cunoastem contractele de colaborare ale SPI SMART  infara de cel cu TCS. 

La intrebarea dvs referitoare la contractele incheiate cu brokeri de asigurari, precizam ca nu avem contracte semnate cu brokeri de asigurari.

Avem un contract de colaborare si neocolire, din acest motiv, daca anumite companii, agenti sau consultanti au fost in prealabil contactati de noi si acest fapt a fost anuntat celor de la SPI SMART, au fost indrumati sa ne contacteze pentru a stabili modalitatea de a colabora, contractul dintre noi si SPI incluzand si clauza de neocolire.

Portofoliul nostru de clienti si colaboratori este constituit in multi ani de activitate in consultanta ( cod CAEN 6619, COD CAEN 7022, inclusiv COD CAEN 6622 ), insa ne rezervam dreptul de a pastra confidentialitatea in legatura cu acestia.

Referitor la emiterea de garantii, aceste informatii le puteti obtine direct de la SPI SMART MANAGEMENT sau de la Asigurator. De asemenea, avem cunostinta de faptul ca atat SPI SMART MANAGEMENT, cat si TCS INSURANCE  au transmis documentele doveditoare celor interesati de aceasta colaborare, in acest sens atasam documentul emis de catre TCS INSURANCE Company, care este adresat tuturor celor interesati de acest parteneriat.

Referitor la sumele acoperite prin garantiile de buna executie emise si daca TCS a emis pentru Romania,TCS emite in Irlanda si a emis pentru clienti din Romania, dar dorim sa pastram confidentialitaea  sumelor acoperite si denumirile entitatilor catre care avem cunostinta ca  s-au emis aceste garantii, insa orice beneficiar sau asigurat al unei astfel de garantii poate sa solicite informatii referitoare la validitatea ofertei, validitatea si autenticitatea politei emise,  direct de la asigurator si de la reprezentantul lor in Romania – SPI SMART MANAGEMENT, datele de contact ale dansilor, pentru a putea fi obtinute aceste informatii, fiind puse la dispozitie celor implicati in emiterea unei scrisori de garantie, iar informatiile asiguratorului sunt inregistrate in fiecare oferta si de asemenea, sunt publice.

De menționat că la Registrul Comerțului nu este înregistrată nicio firmă cu denumirea SPI Smart Management, singura firmă cu nume asemănător fiind SPI Smart Investment, care a fost înființată în urmă cu doar două luni. Amintind că o eventuală colaborarea cu firme din România sau intrarea pe piață au fost negate oficial de cei de la TCS, lăsăm răspunsul de mai sus să vorbească de la sine.