EXCLUSIV Situație fără precedent în brokerajul de asigurări, cu milioane de clienți RCA. Liderul pieței, Safety, marchează un record istoric. Top 10 intermediari la șase luni din 2024
Safety Broker, acum parte din grupul american Acrisure LLC, a ajuns la un nivel pe care nu l-a mai atins niciun intermediar în istoria modernă a asigurărilor din România, relevă date oficiale. Practic, cota de piață a Safety era, la 30 iunie 2024, aproape cât cota cumulată a următorilor doi jucători din domeniu și, conform informațiilor noastre, ținta fixată de Safety este la 15% din piață pentru 2024 și 20% pentru 2025, niveluri care ar constitui, la rândul lor, recorduri istorice.
Avansul fără precedent luat de Safety în topul brokerilor reprezintă încă o dovadă a faptului că piața este în consolidare (influențată masiv și de plafonarea comisioanelor la RCA) și că este foarte posibil ca în viitor, cu excepția brokerilor extraspecializați (cei care vând garanții de exemplu sau cei care lucrează exclusiv pe proiecte mari cu statul sau cu companii de calibru ori lucrează ca brokeri captivi pentru anumite firme) vor mai rezista în piață doar entitățile medii și mari. Economica a scris în repetate rânduri despre falimentele petrecute în ultima vreme ca și despre creșterea fenomenului fraudelor, tot pe fondul crizei de venituri.
De altfel, mai bine de jumătate din creșterea înregistrată de Safety Broker în primele șase luni din 2024 a venit în urma înglobării portofoliilor mai multor intermediari. Așa cum arătam în exclusivitate, Safety are o politică deschisă de achiziții. Până acum a cumpărat trei brokeri mici, Orizont Broker, Star Broker și Insia România, ultimul parte dintr-o tranzacție internațională mai amplă care a presupus cumpărarea Insia din Cehia de către Acrisure, și un broker mediu, Globasig.
Creșteri cu minimum două cifre pe toată linia, cu o pondere mai mare venită din achiziții. Dublare pe garanții, în ciuda unei piețe în scădere
Pe cifre concrete, creșterea de 35% a Primelor Brute Intermediate (PBI) în S1 2024 de către Safety Broker a fost formată din înglobarea portofoliilor din achiziții (18%) și creștere organică doar 17%. La final de iunie 2024, Safety avea un nivel PBI de 851 de milioane de lei, cu 470 de milioane de lei intermediate doar în al doilea trimestru. Asigurările RCA rămân principala sursă de PBI, cu aproape 635 de milioane de lei în primele șase luni și o creștere de peste 30% față de perioada similară a anului trecut, urmată de CASCO cu 98 de milioane de lei și o creștere de aproape 45% și asigurările property, cu aproape 52 de milioane de lei și o creștere de aproape 63%. Au mai crescut și asigurările de sănătate cu 51%, până la aproape 9 milioane de lei. O ponderea notabilă au și asigurările de garanții cu 25 de milioane de lei și o creștere de peste 105%. Dublarea pe clasa 15, a garanțiilor, este cu atât mai interesantă cu cât piața se află pe un trend de scădere.
Piața a crescut cu circa 11% în S1 2024. Top 10 intermediari
Economica a consultat top 100 intermediari după cotele de piață, clasament valabil pentru data de 30 iunie 2024. Folosind datele cunoscute ale celui mai mare jucător, am calculat că, în primele șase luni din 2024 s-au intermediat prime de circa 7,7 miliarde de lei la nivelul întregii piețe, cu peste 11% mai mult decât în perioada similară din 2023, când a fost vorba despre 7,2 miliarde de lei. Topul celor mai mari 10 brokeri arată după cum urmează:
1. Safety Broker – 11,1%;
2. Marsh România – 7,2%;
3. Destine Broker – 6,7%;
4. Transilvania Broker – 6,3%;
5. Inter Broker – 5,6%;
6. DAW Managament – 4,3%;
7. Campion Broker – 4,3%;
8. BT Broker – 3,4%;
9. Millenium Broker – 2,8%;
10. Unicredit Broker – 2,6%.