Pe 3 noiembrie, Economica scria în premieră că asigurarea avioanelor și călătorilor Tarom pleacă de la cuplul Omniasig-Marsh la cuplul Renomia SRBA- Gallagher Londra, după ce cei din urmă au câștigat licitația organizată de Tarom.
Precizăm că Renomia SRBA este implicată în contract în postura de fronter, adică firma care va asigura legătura între Tarom și reasigurătorii care vor prelua riscurile. De plasamentul efectiv al riscurilor se ocupă Gallagher, unul dintre marii jucători mondiali din domeniul asigurărilor de aviație. Pentru Renomia SRBA este totuși un contract de prestigiu care, de altfel, o va duce probabil în top 10 brokeri locali, după primele intermediate.
În oricare dintre ultimii cel puțin 15 ani, contractul ar fi fost deja gata,iar riscurile plasate integral către firmele de reasigurare. Aceasta pentru că, până acum, câștigătorii licitației aveau la dispoziție între 7 și 10 zile pentru a plasa riscurile. Anul acesta, însă, se pare că procedura va dura ceva mai mult, din moment ce în ziua în care scriem acest text, pe 15 noiembrie, doar 70% din riscuri erau reasigurate, conform datelor obținute de Economica.
Menționăm că riscul ca Tarom să rămână fără asigurare este aproape de zero. Chiar dacă câștigătorii licitației vor cere o prelungire a perioadei în care pot plasa riscurile , Tarom va cere o prelungire a contractului cu actualul asigurător, aceasta fiind doar o chestiune de formalitate. În cel mai rău caz, fie cei care au câștigat vor veni cu un supliment de primă, pentru reasigurare, fie se va relua licitația.
Pentru a înțelege ce se întâmplă defapt acum și care ar putea fi efectele acestei întârzieri iată, în termeni foarte generali, cum funcționează asigurările aviatice de genul celor pe care le face Tarom anual.
Pe niște principii foarte apropiate de cele ale asigurărilor pentru vehicule, Tarom încheie în fiecare an o asigurare de răspunderi (corespondent aproximativ al RCA) și o asigurare pentru defecțiuni sau accidente la aeronave (corespondent al asigurării CASCO). Defapt sunt mai multe polițe, dar toate se încadrează în cele două mari categorii.
Pe lângă suma asigurată foarte mare (după cum se vede în textul de mai sus), contul Tarom mai are o particularitate, specifică tuturor asigurărilor de aviație pentru operatori mari: întreaga sumă asigurată este, la rândul ei, reasigurată, reasigurătorii fiind și cei care plătesc în final cea mai mare parte a daunelor înregistrate de Tarom, în limita condițiilor din contract.
Cu o singură excepție, până acum a fost fronter, adică entitatea care încheie contracul și mediază relația dintre Tarom și cei care pătesc în final dauna, o firmă de asigurare. Fie a fost Astra Asigurări, care a câștigat ani la rândul contractul până să intre în faliment și care lucra direct cu mai mulți reasigurători cu nume fie au fost alte companii de asigurare, ultima dată Omniasig, care au folosit brokerii internaționali (utima dată Marsh) pentru a plasa riscurile în principal prin intermediul Lloyds, bursa de asigurări din Londra.
De această dată ne aflăm în situația în care nu mai este implicată nicio firmă de asigurare, iar riscul merge direct pe piață, pentru a fi împărțit. De obicei, chiar și atunci când nu este la mijloc o firmă de asigurare, brokerul prezintă un plan care să includă măcar o companie de reasigurare dispusă să preia majoritatea riscurilor la prețul ofertat. Acest preț rezultă în urma unor negocieri anterioare licitației, între broker și reasigurători. În cazul de anul acesta, susțin pentru Economica surse interne și externe din zona asigurărilor de aviație, brokerul (adică Gallagher) s-a prezentat cu un plan care în termenii pieței se numește ” desk quotation” (eng;. cotație din birou), ceea ce în românește ar fi ceva similar cu licitație ” din burtă”. Altfel spus, susțin sursele noastre, Gallagher nu a avut discuții anterioare cu reasigurătorii, mizând că va reuși să plaseze riscul pentru o primă totală de reasigurare care să se încadreze în limita banilor încasați de la Tarom. ” Au venit cu un desk quotation și au pus lider( nr: liderul este reasigurătorul care își asumă cea mai mare parte din riscuri, în general peste 50%, contra unei părți proporționale din prima de asigurare) o companie din Dubai, doar ca să existe formal un lider, pentru că acea companie nu putea coagula un întreg pachet, era nevoie de un nume important. Total atipic, ceea ce arată că au avut mari dificultăți, au apelat la CV Starr, liderul cu care a lucrat Marsh la ultimele contracte. Chiar și așa se pare că situația este destul de dificilă, pentru că până în acest moment au plasat doar 70% din riscuri. Sunt foarte agresivi și încearcă să plaseze și restul, dar acesta este stilul lor, cotează jos și apoi vin cu presiuni”, spune un specialist cu experiență pe piețele internaționale din domeniu.
Aici merită subliniat că noul câștigător al asigurării Tarom a cotat, potrivit surselor noastre, la o diferență de 500.000 de dolari în jos față de concurentul său, în condițiile în care pandemia a făcut ca piața să fie mai dificilă decât anul trecut, având în vedere creșterea riscurilor. Totuși, o cotație atât de scăzută poate fi justificată de reducerea numărului de zboruri la Tarom, deci și a riscurilor, însă iată că faptul că riscurile nu au fost încă plasate înseamnă un semn că prețul nu a fost chiar cel care să reflecte riscul. Pentru Tarom, din poziția de client, est o afacere, dar în anumite condiții poate însemna și un risc în plus. Compania aeriană ar trebui să plătească, spun sursele noastre, în jur de 2 milioane de doalri pe asigurare, aproximativ la fel ca anul trecut.
Unde apar riscurile? Deși, teoretic, reasigurătorii nu se diferențiază în funcție de zona geografică unde sunt înregistrați ci doar în funcție de ratingurile primite de la agențiile de specialitate, în practică situația nu stă chiar așa, iar City Insurance, care lucra cu brokeri cu rating aproape de maxim, dar înregistrați în paradisuri fiscale care nu oferă acces la informații și care sunt greu de contactat, este un bun exemplu. Întotdeuna un reasigurător cotat la Londra, de exemplu, de preferat din Europa, Japonia sau SUA (cu excepția paradisurilor fiscale) este mai bine văzut și mai ușor de contactat decât unul din alte zone. În ultima vreme s-au ridicat foarte mult în acest domeniu firme din Dubai , din India sau din fosta URSS (în principal Rusia). Aceste societăți nu au cea mai bună reputație, și nu oferă neapărat garanția unei bune relații în cazul apariției unei daune. Au însă altă calitate, anume că preiau riscuri pe alții nu le vor fie din cauza primei de reasigurare reduse fie din alte cauze. Dacă Gallagher, în criză de timp, ajunge să includă în lista de reasigurători mai multe societăți din această categorie, nu e o veste bună pentru Tarom. Chiar dacă riscul apariției unei situații în care să nu se facă plata daunei este mic, el totuși crește pe măsură ce reputația reasigurătorului scade. În altă ordine de idei, asigurarea Tarom nu înseamnă doar accidente majore, adică situații care apar o dată la zeci de ani, ci și multe alte probleme uzuale, cum ar fi defectarea unei piese sau apariția unor curse ocazionale necuprinse în contract și care trebuie la rândul lor asigurate. Astfel de situații înseamnă multe acte și multă comunicare cu entitățile din afara țării, pentru că trebuie subliniat că procedurile esențiale, precum constatarea și evaluarea daunelor nu sunt făcute de români ci de companii din afară, specializate. Dacă reasigurătorul, care va trebui să facă plățile, este greu de contactat în astfel de situații pentru că nu are disponibilitate sau nu are personal adecvat, apar probleme pentru Tarom. Din acest punct de vedere va fi important și Renomia SRBA care din poziția de fronter va trebui să aibă oameni specializați în domeniu și cu conexiuni în lumea extrem de mică a asigurărilor de aviație.