CREDIT DE CONSUM: Instituţiile financiare nebancare cred că piaţa va creşte cu 10% în 2014

Executivii instituţiilor financiare nebancare, membre ale Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB), anticipează pentru 2014 o creştere cu 10% a creditelor IFN pe piaţa de retail, în contextul în care afacerile lor evoluează în funcţie de creşterea economică şi de consum.
Economica.net - mie, 09 iul. 2014, 13:46
CREDIT DE CONSUM: Instituţiile financiare nebancare cred că piaţa va creşte cu 10% în 2014

‘Noi previzionăm pentru acest an o creştere cu 10% a finanţărilor noastre pe retail, comparativ cu 2013’, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Antoine Gabizon, într-o dezbatere privind IFN-urile şi piaţa creditului de consum.

Aceştia consideră că piaţa creditului de consum acordat de IFN are o evoluţie fluctuantă în România, în funcţie de creşterea sau scăderea consumului, pe fondul evoluţiilor economice.

Creditul de consum a pierdut cam 20% în volum în ultimii ani, din cauza crizei, iar specialiştii sunt foarte sceptici în ceea ce priveşte climatul economic faţă de creditul de consum, au arătat membrii ALB.

‘În ultimii cinci ani, piaţa creditelor de consum a pierdut 4,4% din volum, ceea ce este foarte mult, fără a ţine cont de inflaţie. Nu am cifrele foarte exacte, dar cred că, împreună cu inflaţia, scăderea este de aproape 30%. În ultimul trimestru din 2013, a fost o tendinţă pozitivă. Acum este clar că există un demaraj cu cifre care sunt pozitive. Vizăm o creştere a afacerilor noastre cu două cifre, pentru sfârşitul acestui an’, a declarat, pentru AGERPRES, Antoine Gabizon.

Acesta a precizat că strategia de creştere include intrarea în sectoare unde prezenţa IFN pe credite de consum este scăzută, creşterea prezenţei pe piaţa online şi investiţii în satisfacţia clientului.

Reprezentanţii IFN-urilor au subliniat că gradul de neperformanţă al instituţiilor financiare nebancare este ‘semnificativ cu 4-5% mai mic decât cel din sectorul bancar’.

Aceştia au sfătuit clienţii care vor să ia un credit de retail printr-un IFN ‘să citească de trei ori condiţiile’, înainte de a lua un împrumut.

‘Dezbaterea şi-a propus să scoată în evidenţă faptul că, prin creditele de consum acordate, IFN-urile finanţează achiziţia de bunuri, sprijinind astfel creşterea consumului şi nu finanţarea sărăciei. Practic, din totalul creditului de consum, IFN-urile reprezintă 9%, în comparaţie cu băncile comerciale, care reprezintă 91%. Ca exemplu, în zona creditului auto, IFN-urile finanţează 7% din achiziţiile auto noi ale persoanelor fizice’, a precizat, pentru AGERPRES, secretarul general al ALB, Adriana Ahciarliu.

La dezbatere au participat Gauthier van Weddingen, director general al UniCredit Consumer Financing, Antoine Gabizon, director general la BRD Finance, Olivier Floris, director general la Cetelem, Aristides Papathomas, director general la ERB Retail Services, şi Adriana Ahciarliu, secretar general al ALB.

Te-ar mai putea interesa și
Daniela Dărăban (ACUE): Schema de plafonare se finanţează prin banii pe care operatorii îi iau de la bănci, iar aceste costuri se vor reflecta ulterior în costul final la consumator
Daniela Dărăban (ACUE): Schema de plafonare se finanţează prin banii pe care operatorii îi iau de la bănci, iar aceste ...
Schema de compensare-plafonare se finanţează, în momentul de faţă, din banii pe care operatorii îi iau de la bănci şi nu înţelegem că aceste costuri nu se vor evapora, ci se vor reflecta......
Taxele lui Trump au dus la o scădere semnificativă a valorii de piață a celor mai mari companii din lume în primele trei luni ale anului
Taxele lui Trump au dus la o scădere semnificativă a valorii de piață a celor mai mari companii din lume în primele ...
Marile corporaţii s-au confruntat, în primul trimestru din 2025, cu cea mai severă eroziune trimestrială a capitalizării ...
ASF: Finanţarea cu peste 96 milioane lei a proiectului de transformare digitală a instituţiei cu fonduri europene a fost aprobată
ASF: Finanţarea cu peste 96 milioane lei a proiectului de transformare digitală a instituţiei cu fonduri europene a fost ...
Finanţarea proiectului de transformare digitală a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), depus în decembrie ...
Tentaţia monopolistului – Ce spune Consiliul Concurenţei despre distribuitorii ce se află într-o poziţie „specială” şi politica faţă de „companiile din grup” a marilor corporaţii
Tentaţia monopolistului – Ce spune Consiliul Concurenţei despre distribuitorii ce se află într-o poziţie „specială” ...
Tentaţia ca un monopolist să-şi încurajeze companiile din grup este mare, dar totuşi îl sfătuiesc să nu facă acest ...