Potrivit unui comunicat al Executivului, prin această modificare, Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi va asigura o claritate mai mare privind aplicabilitatea legislaţiei Uniunii Europene şi a obligaţiei României şi Ungariei ca state membre, cu întâietate asupra prevederilor Acordului.
La 17 decembrie 2022, la Bucureşti, a fost încheiat Acordul între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, având în vedere interesul exprimat de cele 4 state.
„Ulterior notificării Acordului de către România, Comisia Europeană a exprimat rezerve cu privire la compatibilitatea Acordului cu legislaţia Uniunii Europene, din cauza lipsei unei prevederi clare care să stipuleze că obligaţiile ce derivă din legislaţia şi calitatea de membru al UE au întâietate, solicitând adăugarea textului necesar pentru a înlătura aceste îngrijorări”, se arată în comunicat.