Executivul a prelungit valabilitatea voucherelor de vacanță până la sfârșitul lui 2021. Proiect de sprijinire HoReCA, adoptat în primă lectură
„Voucherele de vacanţă acordate în această perioadă care n-au putut fi utilizate ca urmare a măsurilor impuse de restricţii sanitare (…) vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului viitor, până la 31 decembrie 2021, mai ales în contextul în care aşteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a afirmat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
Dancă a mai anunțat că un proiect de ordonanţă de urgenţă ce prevede sprijinirea companiilor din domeniul HoReCa a fost adoptat în primă lectură, a anunţat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, acesta precizând că propunerea din actul normativ este că ajutorul de stat să fie de 20% din pierderile pe 2020, raportate la cifra de afaceri din anul anterior.
„Este o schemă de ajutor de stat discutată cu reprezentanţii mediului de afaceri, care urmează a fi notificată Comisiei Europene şi, după aprobarea Comisiei Europene, ordonanţa de urgenţă va fi adoptată în forma finală şi operaţionalizată. Este unul dintre cele mai importante programe de sprijin pentru industria HoReCa şi pentru agenţiile de turism în perioada aceasta”, a spus şeful Cancelariei premierului.