Executivul pregăteşte o HG prin care 1.000 de angajaţi CFR Marfă să primească plăţi compensatorii

Economica.net
20 06. 2013
cfr_marfa_04256600

„Avem un contract colectiv de muncă în vigoare până în luna aprilie a anului viitor. Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi şi să nu li se găsească o soluţie pentru venituri”, a a firmat ministrul.

El a adăugat că au început procedurile legale pentru ca aproximativ 1.000 de salariaţi de la CFR Marfă să poată beneficia de prevederile Ordonanţei 36/2013 privind protecţa socială.

Ordonanţa 36, adoptată la începutul acestui an, prevede că persoanele disponibilizate de la companii de stat vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

„Sunt în pregătirea unei hotărâri de guvern pentru ca 1.000 de angajaţi, dacă vor dori să fie disponibilizaţi, să poată beneficia de salarii compenstaorii (…) Doresc să mă asigur că pot beneficia de salarii compensatorii salariaţii CFR Marfă. Mai departe vom vedea care şi câţi salariaţi vor putea fi disponibilizaţi”, a afirmat Fenechiu.

CFR Marfă are în prezent circa 9.000 de angajaţi.

Ministrul Transporturilor a menţionat că Guvernul nu a putut solicita prin caietul de sarcini menţinerea numărului de salariaţi pentru o anumită perioadă de ani.

„Nu ne permite nimeni, populismele unora sunt uriaşe. Faptul că există un contract colectiv de muncă este un lucru benefic şi vom avea grijă de salariaţi în continuare”, a continuat Fenechiu.

Ministrul s-a declarat comvins că GFR nu afăcut această achiziţie pentru a opera disponibilizări.

Grup Feroviar Român a fost declarat joi câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

În ultima etapă a privatizării a participat doar Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.

Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene

Desemnarea unui câştigător până vineri, 21 iunie, în procesul de privatizare a CFR Marfă reprezintă o precondiţie pentru ultima evaluare a acordului cu FMI, programată pentru 26 iunie.