Exerciţiu de transport „curat” în Bucureşti. Sâmbătă are loc Marşul maşinilor eco

Cea de a doua ediţie a Marşului maşinilor eco-friendy (electrice şi hybrid), căruia i se adaugă de anul acesta şi Marşul bicicletelor "We bike Romania", va avea loc sâmbătă, la Bucureşti, potrivit Agerpres. 
Economica.net - sâm, 13 iul. 2019, 05:40
Exerciţiu de transport

Evenimentele, care vor începe în parcarea Bibliotecii Naţionale a României, de la ora 10,00, fac parte din Campania SMARTiCITY şi pledează pentru aer curat în oraşe, prin promovarea unui transport nepoluant sau mai puţin poluant şi prin folosirea transportului alternativ.

Campania insistă pe o importanţă mai mare acordată „smart mobility”, prin urgentarea finanţării şi creării infrastructurii necesare, a informat un comunicat al organizatorilor.

Campania SMARTiCITY este iniţiată de Jump to SMART-ER (jumptosmart.ro), în parteneriat cu Asociaţia Română de Relaţii Publice, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Ca în 2018, la Marşul maşinilor eco vor participa automobile ale producătorilor auto, dealer-ilor auto, companiilor care şi-au schimbat flota de maşini, trecând la maşini electrice, dar şi persoane fizice care au ales acest tip de transport, precum şi autobuze şi alte autovehicule electrice.

Printre cei care vor promova transportul eco se numără şi jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, Benny Adegbuy – numărul 1 în România la kickboxing şi campionii naţionali la ski alpin Ania Caill şi Ionel Valeriu Achiriloaie. Eduard Grosu, cel mai bun ciclist al momentului din România, va deschide coloana de biciclişti. Lui i se alătură componenţi ai lotului naţional de ciclism, printre care proaspătul campion naţional la junior Adi Marcu, dar şi antrenorul lotului Viorel Grosu.

La eveniment vor participa personalităţi din lumea politică, sportivă, artistică, ONG-uri de mediu şi mobilitate, miniştri, reprezentanţi ai conducerii unor companii private din domeniul bancar, IT@C, primari şi candidaţi la primării la viitoarele alegeri locale, city manageri, reprezentanţi ai unor ambasade.

Traseul maşinilor va fi Biblioteca Naţională – Piaţa Alba Iulia – bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf şi retur bd. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – bd. Naţiunilor Unite – Piaţa Constituţiei – bd. Unirii – Biblioteca Naţională.

Bicicletele vor merge pe traseul Biblioteca Naţională – Piaţa Alba Iulia – bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – bd. Naţiunilor Unite – Piaţa Constituţiei – bd. Unirii – Biblioteca Naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Deciziile lui Trump, în circa o lună jumătate de mandat au dat peste cap Wall Street și lumea în general
Deciziile lui Trump, în circa o lună jumătate de mandat au dat peste cap Wall Street și lumea în general
Tarifele președintelui Donald Trump i-au înspăimântat pe investitori, temerile că o recesiune economică va conduce la vânzări pe bursă care a șters 4 trilioane de dolari de la vârful S&P......
Președinția va face publice cheltuielile pentru deplasările externe ale lui Klaus Iohannis în câteva zile
Președinția va face publice cheltuielile pentru deplasările externe ale lui Klaus Iohannis în câteva zile
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului președinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice în câteva zile, ...
Azi, ucrainienii discută cu rușii și americanii, în Arabia Saudită, un acord parțial de încetare a focului în Ucraina
Azi, ucrainienii discută cu rușii și americanii, în Arabia Saudită, un acord parțial de încetare a focului în Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că speră că suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev ...
Moscova, atacată de un val de drone ucrainiene
Moscova, atacată de un val de drone ucrainiene
Un atac masiv cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopții de luni spre marți, a indicat primarul capitalei, ...