EximBank a încheiat anul 2013 cu un profit net de aproape 50 de milioane de lei

EximBank a încheiat anul 2013 cu un profit net de aproape 50 de milioane de lei, nivel de patru ori mai mare faţă de 2012, în condiţiile dinamizării activităţii comerciale şi gestionării eficiente a resurselor, potrivit datelor financiare preliminare, a anunţat luni banca.
Economica.net - lun, 24 feb. 2014, 11:05
EximBank a încheiat anul 2013 cu un profit net de aproape 50 de milioane de lei

‘Tendinţa ascendentă a indicatorilor de performanţă ai EximBank demonstrează corectitudinea principiilor pe care le-am aplicat în gândirea noastră strategică. Modelul de business implementat – concentrat pe creşterea continuă a calităţii activităţii – îşi arată eficienţa şi cred că este suficient să menţionez doar faptul că, în 2013, EximBank şi-a majorat expunerea totală cu 30% faţă de anul anterior, până la circa cinci miliarde de lei, operând cu o reţea extinsă de unităţi, dar cu 10% mai puţin personal’, a declarat Traian Halalai, preşedintele EximBank.

Pentru facilitarea accesului companiilor la produsele pe care le oferă, cât şi pentru susţinerea dezvoltării organice a băncii, pe parcursul anului trecut, EximBank a deschis patru noi unităţi teritoriale la Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Târgu Mureş.

‘Credem că este important de subliniat şi faptul că expunerea băncii pe segmentul de finanţare/creditare s-a majorat anul trecut cu 60% faţă de decembrie 2012, până la aproape 2 miliarde lei, mult accelerată faţă de cea a garanţiilor. Am continuat aşadar să fim o prezenţă activă pe segmentul finanţărilor corporate şi consider acest lucru drept un argument puternic pentru companiile locale, în sensul de a le convinge că nu trebuie să aştepte apariţia unor condiţii perfecte pentru afacerile lor, ci că ne pot aborda pentru a le susţine planurile de dezvoltare. EximBank are şi capacitatea şi disponibilitatea de a le fi alături pentru obţinerea unor performanţe relevante’, a mai spus Traian Halalai.

Oficialul EximBank a menţionat că, la nivel de strategie, în 2013, focusul s-a mutat de pe achiziţia de titluri de stat către finanţarea economiei, iar banca va continua să se concentreze tot pe accelerarea creditării.

‘Anul acesta vom pune accentul pe susţinerea activităţilor de producţie, iar companiile cu acest obiect de activitate vor reprezenta un grup ţintă de clienţi căruia îi vom acorda o importanţă sporită. Vom continua desigur să susţinem exportatorii actuali şi potenţialii exportatori. Sintetizând, obiectivul nostru principal rămâne identificarea şi susţinerea cât mai multor proiecte ale firmelor româneşti’, a explicat preşedintele EximBank.

El a adăugat că procesul de extindere a reţelei va continua – ţinta fiind ca, până la finele lui 2014, EximBank să opereze circa 20 de unităţi, faţă de 12 la finele anului 2012, în paralel fiind urmărită şi optimizarea costurilor pentru reţea, odată cu reducerea cheltuielilor administrative prin relocarea unor unităţi.

Un alt punct important pe agenda EximBank în 2014 îl reprezintă continuarea proiectului de comunicare directă cu oamenii de afaceri, care se va derula pe două paliere. Pe de o parte, vor fi organizate întâlniri punctuale cu comunităţile locale de afaceri din ţară, iar, pe de altă parte, banca se va dedica dezvoltării proiectului Asociaţiei Române a Exportatorilor – AREX.

‘AREX are peste 50 de membri fondatori – unele dintre cele mai importante companii exportatoare din România – şi continuăm să primim solicitări de înscriere de la companii din toată ţara. Primele demersuri au fost încheiate, a fost depusă documentaţia şi cred că în circa două săptămâni vom intra în posesia al AREX. Credem că AREX reprezintă în acest moment alternativa pentru companiile care vor să ţină pasul cu piaţa, pentru că va pune accentul pe networking şi pe transferul de know-how de la exportatorii cu vechime către cei care îşi doresc o prezenţă externă mai consistentă’, a explicat Traian Halalai.

Te-ar mai putea interesa și
Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu peste 6,7 miliarde de euro (11%) în luna mai, când au avut loc alegerile prezidenţiale
Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu peste 6,7 miliarde de euro (11%) în luna mai, când au avut loc alegerile prezidenţiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 55,661 miliarde de euro la finele lunii mai 2025, în scădere cu 10,81% comparativ cu nivelul de 62,414 miliarde de euro la 30 aprilie......
Ce „moștenire” a obținut proprietarul Mega Image cumpărând Profi. Împreună, brandurile Ahold Delhaize au depășit Lidl, liderul retailerilor alimentari din 2023
Ce „moștenire” a obținut proprietarul Mega Image cumpărând Profi. Împreună, brandurile Ahold Delhaize au ...
Afacerile din 2024 ale Profi Rom Food, lanțul de magazine de proximitate cu cea mai extinsă prezență la nivel național, ...
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice de gaze spre Europa, via conducta TurkStream, ale grupului energetic rusesc Gazprom au crescut, în medie, ...
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Ilie Bolojan a anunţat la finalul ședinței PNL că liberalii vor intra la guvernare şi că vor susţine reducerea cheltuielilor ...