EximBank a înregistrat un profit de 113,5 milioane lei, în 2018, cel mai bun rezultat din ultimii nouă ani

EximBank a înregistrat la finele anului trecut un profit de 113,5 milioane de lei, aceasta fiind cea mai bună performanţă financiară a băncii din ultimii nouă ani, conform unui comunicat al instituţiei.
Economica.net - mie, 12 iun. 2019, 11:54
EximBank a înregistrat un profit de 113,5 milioane lei, în 2018, cel mai bun rezultat din ultimii nouă ani

Banca administra, la sfârşitul lui 2018, expuneri totale în valoare de opt miliarde de lei, în creştere cu 30% faţă de perioada similară din 2017.

„Rezultatul evidenţiază eforturile băncii de valorificare a resurselor şi capacităţilor sale, cât şi controlul strict al riscurilor şi al cheltuielilor operaţionale, în ciuda constrângerilor competitive ale pieţei. Anul trecut am crescut creditarea cu 27% faţă de 2017, ajungând la un portofoliu de credite de 4,6 miliarde de lei, lucru care ne-a consolidat poziţia pe zona de creditare corporate prin câştigarea de cotă de piaţă. Creşterea activelor ne-a propulsat pe locul 12 în clasamentul băncilor de pe piaţa locală, cea mai înaltă poziţie ocupată de EximBank până în prezent. Cât priveşte variaţia semnificativă a profitului faţă de anul precedent, aceasta a fost marcată major de îmbunătăţirea calităţii activelor şi de creşterea gradului de recuperare a creanţelor neperformante, dar şi de buna gestionare a portofoliului de produse complementare finanţării – produse de trezorerie şi cash management – care şi-au majorat contribuţia în profitul băncii”, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

El a menţionat că eforturile pe care banca le-a depus pentru a convinge mediul de afaceri că este capabilă să propună soluţii financiare complexe şi atractive pentru absolut toate tipurile de companii s-au materializat în 2018 în dublarea numărului de clienţi, respectiv în triplarea soldului creditelor trase (de la 1 miliard lei la peste 3,4 miliarde de lei), comparativ cu 2012.

„Portofoliul nostru include parteneri noi din domenii diverse, EximBank reuşind să încheie anul trecut acorduri atât cu companii din elita business-ului românesc, cât şi cu firme mici şi mijlocii. De altfel, finanţarea şi garantarea IMM-urilor reprezintă 84% din contractele noi încheiate acest fapt confirmând orientarea resurselor băncii către sprijinirea companiilor cu necesităţi şi potenţial de creştere, în concordanţă cu misiunea asumată”, a adăugat Traian Halalai.

Anul 2018 a marcat pentru EximBank şi atingerea unui maximum în ceea ce priveşte capacitatea de reprezentare fiind continuat procesul de extindere a reţelei comerciale. Banca deţine în prezent 25 de puncte de reprezentare, faţă de 12 la finele lui 2012.

„În ceea ce priveşte obiectivele pentru 2019, acestea urmăresc consolidarea afacerilor, urmând un ritm firesc după perioadele anterioare de expansiune agresivă, şi avem încredere că evoluţia de până acum ne va oferi toate premisele pentru a încheia un nou an de creştere”, a mai spus Traian Halalai.

EximBank se implică activ de peste 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală, contribuind la creşterea competitivităţii companiilor locale.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...