EximBank contribuie la finalizarea unui proiect de investiții în acvacultură

Economica.net
28 10. 2013
eximbank_39749400

Proiectul, finalizat recent, a constat în modernizarea unei amenajări piscicole din localitatea Chilia Veche, judeţul Tulcea, și a beneficiat de asistență financiară nerambursabilă de 6,4 milioane de lei în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Politica EximBank rămâne orientată spre sprijinirea proiectelor derulate cu fonduri europene care contribuie la dezvoltarea competitivității companiilor românești. Avem experienţa unor astfel de parteneriate de succes, la care se adaugă acum și cel încheiat cu GIP EST. Ne dorim să avem în portofoliu cât mai multe astfel de proiecte – și sunt în analiză și alte solicitări, pentru a susține astfel atingerea ţintei naţionale în privința absorbției de fonduri structurale, o resursă generatoare de investiții, locuri de muncă și dezvoltare economică”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

GIP EST a achiziționat în anul 2008 activele din Amenajării Piscicole Chilia I și a concesionat terenul din acel perimetru, activitatea de bază fiind creşterea crapului şi a fitofagului.

”La momentul preluării activelor de la Chilia, totul era în paragină acolo și a fost nevoie de un efort financiar consistent pentru ca astăzi să avem o amenajare piscicolă la nivel european. Având suportul EximBank, am putut implementa acest proiect de modernizare care ne permite să vorbim despre o producție de specii cu perspective bune de comercializare, de implementarea unui flux tehnologic necesar pentru exploatări raționale, dar și despre îmbunătățirea condițiilor de muncă și siguranță a muncitorilor”, a spus Dorian Marian, directorul general al GIP EST.