Eximtur vrea francize în fiecare judeţ în următorii trei ani

Economica.net
15 06. 2012
turismul_romanesc_90012600_64076300

„Pentru susţinerea creşterilor în acest an, vom continua politica agresivă de francizare, având deja un număr de nouă francize în activitate, la Mediaş, Iaşi, Bucureşti, Bistriţa, Craiova, Alba Iulia, Braşov, Galaţi şi Târgu Mureş, care consolidează activitatea celor 14 agenţii proprii. Doar două dintre francize au fost deschise anul trecut, restul intrând pe piaţă în acest an”, a spus Morariu.

Ea a adăugat că în luna iunie alte două noi francize Eximtur să fie deschise la Brăila şi Piteşti, urmând ca din toamnă numărul unităţilor din reţea să urce cu încă 5.

„Ne-am propus ca în următorii trei ani să ajungem să avem francize în toate judeţele din ţară, plus în fiecare sector din Bucureşti”, a spus Morariu.

Proprietarul Eximtur a explicat că pentru a primi o franciză o agenţie trebuie să plătească o taxă de intrare de 1.000 de euro şi una anuală de 250 de euro. În schimb, agenţiile primesc manualul de proceduri al Eximtur, training de specialitate şi suport în activitate.

Morariu a explicat că firma pe care o deţine nu câştigă din taxele de franciză, ci din volumele rulate, pentru că agenţiile francizate vând pachetele Eximtur.

În paralel cu extinderea reţelei de francize, Eximtur va continua investiţiile în vânzările online, în susţinerea agenţiei virtuale fly.ro şi a portalului eximtur.ro, alături de promovarea call center-ului.

În primele patru luni ale anului 2012, Eximtur a înregistrat o cifră de afaceri de 50,7 milioane de lei, în creştere cu peste 25,38% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Bilete de avion şi turismul de business au adus încasări de 27,3 milioane de lei, în creştere cu 24%, turismul extern-15,7 milioane de lei, în creştere cu 26%, iar turismul intern a crescut cu 26%, aducând încasări de 7 milioane de lei. Firma a mai câştigat 650.000 de lei din alte activităţi.

Destinaţiile externe au adus pentru Eximtur în primele patru luni ale anului un numar de 9.980 de turişti. Principalele destinatii au fost Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania, Italia, Franţa, Austria şi Croaţia.

„Bulgaria atrage de trei ani un număr din ce în ce mai mare de turişti, îndeosebi din Bucureşti, Constanţa, Moldova, dar şi din Transilvania. Acest fapt se datorează în principal raportului preţ/calitate al produselor turistice din Bulgaria, accesibilităţii destinaţiei, numărului mare de hoteluri existente în staţiunile de pe litoralul bulgăresc. Turcia rămâne în top ca volum, dar trece pe locul trei ca număr de turişti, după Bulgaria şi Grecia, pe fondul creşterilor de preţuri pentru hotelurile de top”, a afirmat Morariu.

România rămâne însă principala destinaţie vândută turiştilor români de Eximtur, cu un număr de 14.000 de turişti în primele patru luni.

„Se remarcă şi în acest an orientarea prioritară a turiştilor către Mamaia. Se mai remarcă orientarea turiştilor către hotelurile care oferă confort şi care au făcut investiţii”, a mai spus Morariu.

Anul trecut, Eximtur a avut o cifră de afaceri de 135,4 milioane de lei (31,3 milioane de euro), în creştere cu 17%.