Există în România. Satul unde nu se fură VIDEO
Eibenthall este un sat pierdut printre crestele Munţilor Banatului, în judeţul Mehedinţi. Cei mai vârstnici dintre localnici nu îşi aduc aminte să se fi furat la ei în sat. O dovedeşte obiceiul vechi de a lăsa banii în plasele pentru pâine. Când vine maşina cu pâine, şoferul dă semnalul în sat.
În 16 ani, de când sătenii au acest obicei, nu a dispărut vreun ban sau vreo pâine. În satul Eibenthall din Mehedinţi, poliţiştii vin doar în vizită.
„Acest obicei îl avem din 1995 – 1996. Poliţiştii nu îşi mai au rolul aici. Ne vizitează, dar nu sunt probleme. Nu am avut reclamaţii de furt„, a spus Victor Doscocil, primar Dubova.
Comunitatea de cehi din Eibenthall trăieşte în linişte şi înţelegere de când se ştie.