Există o nevoie disperată de a construi locuinţe – Imobiliare.ro

În România, există o mare nevoie de a construi locuinţe, în contextul în care volumul livrărilor de anul trecut a fost sub cel din 2016, iar construcţiile de locuinţe nu au crescut în ritm cu cererea, consideră coordonatorul departamentului de analize imobiliare al Imobiliare.ro, Dorel Niţă, potrivit unui comunicat publicat marţi de Imobiliare.ro şi Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).
Economica.net - mar, 27 mart. 2018, 08:39
Există o nevoie disperată de a construi locuinţe - Imobiliare.ro

Volumul livrărilor de anul trecut, de circa 53.000 de unităţi locative la nivel naţional, s-a situat sub nivelul consemnat în anul precedent, dar şi sub cel din perioada 2008-2009, ce depăşea 60.000 de unităţi, potrivit Imobiliare.ro.

Un exemplu în acest sens este zona Bucureşti-Ilfov, unde au fost finalizate circa 10.000 de locuinţe, sub nivelul estimat iniţial, context în care nevoia de a construi noi locuinţe este foarte mare, consideră Niţă.

„În continuare se construieşte foarte puţin. Există, din punctul meu de vedere, o nevoie disperată de a construi locuinţe”, a spus Niţă, în cadrul ediţiei naţionale a Clubului Profesioniştilor în Imobiliare (CPI), evenimentul Imobiliare.ro dedicat profesioniştilor din piaţă şi susţinut de ANEVAR.

Niţă a spus că, de la jumătatea anului trecut, consumatorii au început să fie mai reticenţi, piaţa fiind caracterizată de o volatilitate crescută din cauza programului Prima Casă, dar şi evoluţiei dobânzilor. Acestea sunt premise ca cererea şi creşterea preţurilor să se tempereze, potrivit lui Niţă.

Directorul analiza economica în cadrul Băncii Transilvania, Andrei Rădulescu, a reliefat că între evoluţia preţurilor locuinţelor şi cea a salariilor reale există o evidentă corelaţie – iar faptul că acestea din urmă şi-au încetinit creşterea în ultima perioadă este semnificativ.

„E clar că perioada «de miere» s-a terminat şi urmează o perioadă de ajustare, de decelerare”, a spus Rădulescu, în cadrul aceluiaşi eveniment.

El a subliniat că, în concordanţă cu ceea ce poate fi observat la nivel european sau chiar în Statele Unite, ritmul de majorare a preţurilor locuinţelor din România a mai încetinit, nemaiexistând o atât de mare forţă de creştere.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...