EXIT-POLL Alegeri locale 2024. Tot ce trebuie să știți despre sondajele din ziua alegerilor
Alegeri locale și europarlamentare în România. Primele estimări privind rezultatele votului le vom avea din sondaje exit-poll. Iată cine le va face și cum funcționează acestea.
Exit-pollul este un sondaj electoral efectuat imediat ce alegătorii ies din cabinele de vot. Astfel, voturile pot fi evaluate și se pot face predicții înainte de comunicarea oficială a rezultatelor alegerilor.
La alegerile din 9 iunie, BEC a acreditat 3 institute să realizeze sondaje de opinie la nivel național, la ieșirea de la urne. Este vorba de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde şi Sodiso Research SRL, potrivit hotărârilor BEC. Operatorii de sondaj au acces în zona de protecţie de 500 de metri a secţiilor de votare, fără a avea voie să intre în interiorul secţiilor, notează Euronews România.
De ce apar diferențe între rezultatele EXIT-POLL și cele oficiale?
După cum spuneam, exit-pollurile permit o prognoză a rezultatelor alegerilor. Sondajele nu reflectă, însă, întru totul cine vor fi câștigătorii și cine, pierzătorii. În societatea românească, marja de eroare a fost poate cel mai bine scoasă în relief acum 15 ani, în al doilea tur al prezidenţialelor din 2009. În noaptea alegerilor, exit-pollurile îl dădeau câştigător pe Mircea Geoană în faţa lui Traian Băsescu.
Citește AICI toate detaliile despre sondajele exit-poll