Expansiunea H&M în România: în ce oraşe deschide magazine în această primăvară
Primul magazin al H&M a fost deschis în martie 2011, iar în prezent a ajuns la o reţea de 22 de unităţi, iar expansiunea continuă. Noile oraşe pe care H&M le pune pe harta expansiunii sunt Baia Mare, Constanţa, Buzău, Galaţi şi Tulcea.
Pentru magazinele pe care le va deschide în oraşele Buzău, Galaţi şi Tulcea, H&M a semnat un parteneriat cu reţeaua Winmarkt, parte a IGD Group, pentru deschiderea de noi magazine. Parteneriatul dintre cele două companii a început în iulie 2012, când H&M a semnat pentru deschiderea unui magazin de 1.510 mp la Buzău în primăvara acestui an.
Celelalte două magazine, de la Galaţi şi Tulcea, care vor fi deschise în spaţiile comerciale deţinute de Winmarkt, vor fi deschise în următorii doi ani. Magazinul H&M de la Galaţi va avea o suprafaţă de 1.600 mp şi se va deschide în primăvara lui 2014, iar cel de la Tulcea va avea o suprafaţă de 1.500 mp şi va fi deschis în primăvara lui 2015.
O nouă deschidere este programată pentru luna martie a acestui an, în mallul Gold Plaza Baia Mare, deţinut de Immofinanz, unde în prezent se lucrează la amenajarea magazinului. Un alt magazin va fi deschis şi la Constanţa, cel mai probabil în proiectul comercial Corall, al retailerului Cora, a cărui inaugurare este programată pentru luna mai a acestui an. Recrutarea de personal pentru al doilea magazin de la Constanţa (n.r. – primul a fost deschis în mallul Maritimo Center) au început luna trecută.
H&M a încheiat anul fiscal 2012 (n.r. – 1 decembrie – 30 noiembrie) cu vânzările de 74 de milioane de euro, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În perioada decembrie 2011 – noeimbrie 2012, H&M a deschis opt magazine.