Experiment Facebook: cere 2 dolari pe postare. Vezi de ce

Facebook a testat în premieră un serviciu cu plată pentru utilizatori, care pentru o taxă de doi dolari pe mesaj se puteau asigura că postările lor sunt scoase în evidenţă pe fluxurile prietenilor.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 11:33
Experiment Facebook: cere 2 dolari pe postare. Vezi de ce

Facebook a atras joi 16 miliarde de dolari prin cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în industria IT, în urma căreia compania este evaluată la 104 miliarde de dolari, însă speculaţiile privind perspectivele de creştere ale companiei şi epuizarea surselor de venit nu încetează.

Cel mai recent experiment al reţelei de socializare pentru dezvoltarea de noi surse de venit a avut loc în Noua Zeelandă. Facebook a testat acolo un serviciu denumit „Highlight”, prin care utilizatorii pot plăti o taxă de doi dolari neo-zeelandezi (1,53 dolari SUA) pentru o postare pentru a se asigura că mesajul lor va fi scos în evidenţă pe fluxurile prietenilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Facebook atrage cea mai mare parte din venituri prin publicitatea online, în special servicii personalizate care afişează pe paginile vizitate de fiecare utilizator spoturi „la ţintă”, în funcţie de interesele acestuia, deduse de companie prin algoritme care iau în calcul oraşul sau ţara de domiciliu, unde călătoreşte, ce site-uri vizitează, cu cine este prieten, statutul social, vârstă, sex şi alte date relevante.

Unii analişti pun însă sub semnul întrebării perspectivele de creştere a veniturilor reţelei de socializare, aducând în discuţie atât popularitatea tot mai mare a smartphone-urilor, ale căror ecrane relativ mici împiedică afişarea de spoturi sau bannere, precum şi eficacitatea publicităţii prin Facebook.

Constructorul auto american General Motors (GM) a anunţat marţi că renunţă la Facebook ca platformă de advertising, motivând decizia printr-o strategie de „rotaţie” a mediilor de transmitere folosite de companie. Surse din industrie au declarat însă atunci în presa internaţională că decizia GM a fost motivată de ineficienţa reclamelor transmise prin reţeaua de socializare.

Miercuri, nume mari din industria advertisingului mondial au declarat pentru Reuters că este prea devreme pentru a şti dacă Facebook va „decola” ca platformă de publicitate.

„Există mult potenţial dar nu este un slam dunk. Demonstrarea impactului avut de brandingul pe Facebook are nevoie de mult timp”, a afirmat Martin Sorrell, directorul general al WPP, cea mai mare agenţie de advertising din lume.

Fondatorul şi directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a evitat strategii de creştere a veniturilor care ar compromite „experienţa utilizatorului”.

Atât compania, cât şi fondatorul ei, au afirmat în repetate rânduri, cu fermitate, că accesul utilizatorilor la reţeaua de socializare este şi va fi întotdeauna gratis, promisiune care se regăseşte de altfel şi pe pagina de start a site-ului Facebook.

Din februarie, când a depus actele pentru oferta publică iniţială, Facebook a luat în calcul mai multe idei de creştere a veniturilor, precum un magazin de aplicaţii cu plată, reclame pe telefoane mobile sau cupoane de reduceri, potrivit WSJ.

Utilizatorii din Noua Zeelandă vizaţi de testul de săptămâna trecută au fost surprinşi de apariţia opţiunii de a plăti 2 dolari pe fiecare postare şi nu s-au arătat entuziasmaţi de idee.

Contactat de WSJ, purtătorul de cuvânt al Facebook a declarat că reţeaua testează constant noi servicii şi funcţii.
„Acest test are rolul de a sonda interesul pentru această metodă de a transmite informaţia către prieteni”, a spus el, refuzând să discute despre succesul experimentului.

Unii analişti cred că Facebook se pregăteşte să adopte o strategie de tip „freemium”, o combinaţie între „free” (gratis) şi premium, prin care utilizatorii ar avea acces gratuit la serviciile de bază, dar ar plăti un abonament sau taxe specifice pentru anumite funcţii.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...