Experiment pe orfanii din România: Trăiesc în medii spartane, materia cenuşie e scăzută dramatic

Potrivit unui nou studiu realizat de Charles Nelson, cercetător în cadrul Şcolii Medicale de la Harvard, copiii care îşi petrec primii doi ani de viaţă în orfelinatele din România au un comportament social deviant şi creierului lor prezintă anomalii la nivelul materiei cenuşii.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 11:43

Oamenii de ştiinţă au descoperit că acei copii care trăiesc în primii ani de viaţă în orfelinate au probleme în a relaţiona cu alţi copii, chiar şi după ani de zile după ce au părăsit instituţia, relatează sciencenews.org.

Experimentul început în 1999 de Nelson şi colegii săi a urmărit 136 de copii care au fost abandonaţi la naştere în orfelinatele din Bucureşti, pe care sciencenews.org le descrie ca fiind „medii spartane în care copiii petrec ore în şir privind pereţi albi şi sunt obligaţi să urmeze un program strict de activităţi. Copiii primesc foarte puţină atenţie din partea asistenţilor sociali„.

Nelson şi echipa sa au aranjat ca jumătate dintre copii să fie mutaţi în case individuale pentru a avea parte de asistenţă maternală. Jurnaliştii de la sciencenews.org precizează că în România serviciile de asistenţă maternală sunt încă un subiect tabu, ceea ce a făcut ca acţiunea lui Nelson să fie privită ca fiind neobişnuită.

Ecourile unei vieţi începute în acest fel se resimţeau chiar şi după ani de zile după ce copiii au fost mutaţi în alte case. De exemplu, la vârsta de 8 ani, copiii aveau deficite majore în relaţionarea cu alţi copii şi nu puteau purta o  conversaţie normală.

Dar cei care au plecat din orfelinat înainte să împlinească vârsta de 2 ani au reuşit să îşi recapete abilităţile sociale normale.

În afară de problemele de ordin comportamental, copiii crescuţi în orfelinate prezentau anomalii ale creierului, susţin oamenii de ştiinţă. RMN-urile efectuate pe orfani au arătat că aceştia prezintă „scăderi dramatice ale materiei cenuşii”, scăderi ce sunt ireversibile.

“Îngrijirea în orfelinate ar trebui considerată o ultimă soluţie. Şi trebuie făcut un efort suplimentar ca orfanii să fie adoptaţi cât mai repede”, concluzionează sciencenews.org.

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă", de implicare în deteriorarea unui cablu electric......
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...