Experimentul Mars500 s-a încheiat: Şase astronauţi au revenit dintr-o călătorie simulată pe Marte

Economica.net
04 11. 2011

Naveta spaţială Mars500, care este, de fapt, un laborator din cadrul institutului rus pentru probleme biomedicale din Moscova, a „aterizat” pe Pământ la ora 6, vineri dimineaţă, după o călătorie de 520 de zile către Planeta Roşie. Cei şase voluntari au trăit şi au lucrat în laboratorul Mars500 din iunie 2010.

Echipa internaţională a Mars500 este alcătuită din inginerul italian Diego Urbina, inginerul francez Romain Charles, fiziologul rus Alexandr Smoleevski, chirurgul rus Skhrob Kamolov, inginerul rus Alexey Sitev şi antrenorul de astronauţi chinez Wang Yue.

Cei şase voluntari vor rămâne în carantină medicală pentru cel puţin trei zile, înainte de a participa la o conferinţă de presă, pe 8 noiembrie.

Proiectul Mars 500, realizat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi de Institutul rus pentru probleme biomedicale, a fost cea mai lungă simulare a unui zbor spaţial din istorie şi a costat circa 15 milioane de dolari. Experimentul a simulat o misiune umană pe Marte, de la început, până la sfârşit.

Cercetătorii vor folosi informaţiile strânse în misiune pentru a înţelege mai bine problemele fizice şi psihice cu care se vor confrunta astronauţii în călătoria reală către Marte şi alte destinaţii mai îndepărtate.

Anumite condiţii ale unei misiuni reale pe Marte nu pot fi simulate, precum microgravitaţia, însă voluntarii au efectuat experimente ştiinţifice, au strâns informaţii medicale şi chiar au realizat un „mers fals pe Marte”, pe o suprafaţă construită special pentru a semăna cu Planeta Roşie.

După ce informaţiile strânse în timpul experimentului Mars500 vor fi analizate, autorităţile ESA vor decide cum să construiască următoarele experimente. Rusia este interesată să desfăşoare un experiment pe Staţia Spaţială Internaţională, ce va simula diverse aspecte ale unei misiuni pe Marte.