Experţi CIA şi FBI oferă consultanţă Administraţiei de la Kiev pentru combaterea insurgenţei

Zeci de specialişti ai Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA) şi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) oferă consultanţă Administraţiei proeuropene de la Kiev în operaţiunile împotriva grupurilor proruse, spun surse citate de Bild am Sonntag.
Economica.net - Dum, 04 mai 2014, 11:31
Experţi CIA şi FBI oferă consultanţă Administraţiei de la Kiev pentru combaterea insurgenţei

Conform unor surse din cadrul serviciilor de spionaj germane, agenţi CIA şi FBI ajută Kievul să implementeze un dispozitiv de securitate eficient şi să combată grupurile insurgente proruse care ocupă zone din estul Ucrainei.

Agenţii serviciilor americane nu sunt implicaţi direct în confruntări. „Activitatea lor se limitează doar în Kiev”, precizează Bild, conform AFP.

Potrivit surselor citate, agenţii americani oferă şi consultanţă pentru combaterea grupurilor infracţionale, iar o echipă verifică averea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.
Statele Unite au confirmat că directorul CIA, John Brennan, a efectuat în aprilie o vizită la Kiev, o iniţiativă condamnată în termeni duri de Rusia.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...