Experţii CE sunt îngrijoraţi de schimbările de la Bucureşti

Experţii Comisiei Europene, aflaţi în Bucureşti, în misiune de evaluare privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare impus justiţiei române, s-au arătat preocupaţi de schimbările guvernamentale din România exprimând temeri legate de faptul că reformele ar putea fi încetinite, afirmă surse judiciare
Economica.net - vin, 04 mai 2012, 11:43
Experţii CE sunt îngrijoraţi de schimbările de la Bucureşti

„Sunt îngroziţi (de amploarea schimbărilor – n.r), mai ales în contextul în care CE a pledat întotdeauna pentru continuitate şi stabilitate instituţională”, a afirmat unul dintre participanţii la discuţii.

Experţii s-au întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, implicit cu cei ai Inspecţiei Judiciare, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Public, Agenţiei Naţionale de Integritate, fiind consemnate demersurile autorităţilor române privind ocuparea posturilor vacante din sistemul judiciar, stadiul proceselor de mare corupţie, al dosarelor privind conflictele de interese etc.

În cadrul discuţiilor de joi, 3 mai, cu şefii instituţiilor autorităţii judiciare, experţii s-au interesat de afirmaţia ministrului desemnat al Justiţiei Titus Corlăţean referitoare la arestarea procurorului în cazul în care Adrian Năstase, inculpat în dosarul Zambaccian, va fi achitat de judecători.

În aceeaşi zi, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei susţinea că „opiniile ferme” ale lui Titus Corlăţean în privinţa modului în care trebuie să lucreze procurorii reprezintă „un adevărat pericol” la adresa independenţei acestora, precum şi „un act de intimidare”.

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei notează, pe blogul personal, că Titus Corlăţean ar fi declarat la sfârşitul lunii martie că procurorul care îl anchetează pe Adrian Năstase, „mentorul lui”, în dosarul Zambaccian ar trebui arestat dacă Năstase nu va fi condamnat.

Potrivit unei ştiri din 21 martie 2012, de pe site-ul hotnews.com, Titus Corlăţean ar fi declarat că în sistemul judiciar şi în sistemul public „sunt probleme mari şi va trebui aplicată o balanţă comună pentru toţi”. În acest context, Corlăţean a vorbit şi de dosarul „Zambaccian”: „O încălcare flagrantă a legii în dosarul Zambaccian. Procurorul ar trebui arestat, dacă Năstase nu va fi condamnat”, potrivit site-ului citat.

Pe de altă parte, în 15 decembrie 2011, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean declara pentru MEDIAFAX că, prin achitarea lui Adrian Năstase într-un alt dosar, cel cunoscut sub numele „Mătuşa Tamara”, justiţia la nivelul instanţei supreme a dovedit că este independentă.

Corlăţean declara că un senator al puterii afirma, la dezbaterile din plenul Senatului, din 15 decembrie 2011, pe legea prin care se extind sancţiunile ce pot fi dictate împotriva magistraţilor, că justiţia din România este adeseori „prea independentă”. „Vă spun şi dumneavoastră ce i-am spus acelui senator: Justiţia nu este niciodată prea independentă, Justiţia trebuie pur şi simplu să fie independentă. Astăzi, Justiţia la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost independentă”, declara presei Corlăţean.

Experţii europeni aflaţi în această săptămână la Bucureşti se aşteaptă ca schimbarea Guvernului PDL şi preluarea guvernării de către USL să genereze, între altele, înlocuirea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar (a cărui delegare mai poate fi prelungită cu şase luni, începând cu 15 iunie-n.r.), precum şi a adjuncţilor lui.

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, cea care l-a numit în 2005 pe Daniel Morar la şefia DNA, l-a susţinut pe acesta pentru funcţia de procuror general al României, în locul Codruţei Kovesi (al cărei mandat expiră în 2 octombrie 2012).

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...