Experţii de la Kaspersky avertizează: Windows 7 va deveni un risc de securitate pentru utilizatori

15 01. 2020
windows_7_logon_for_windows_xp_39564300

Potrivit unei analize realizate de compania de securitate IT, la nivel gloval, în luna august a anului trecut, peste o treime (38%) dintre companiile foarte mici, precum şi aproape jumătate (47%) dintre companiile şi întreprinderile mijlocii încă foloseau Windows 7.

Totodată, mai mult de o treime (38%) dintre utilizatorii individuali foloseau încă Windows 7.

„Statisticile noastre arată că un procent semnificativ de utilizatori, atât corporate, cât şi persoane fizice, utilizează în continuare computere cu un sistem de operare depăşit sau pe punctul de a expira”, a declarat Alexey Pankratov, Enterprise Solutions Manager la Kaspersky, citat într-un comunicat.

„Motivele variază: software care nu ar funcţiona pe cele mai recente versiuni ale sistemului de operare, motive economice sau obişnuinţa. Cu toate acestea, un sistem de operare vechi, fără patch-uri, reprezintă un risc major de securitate cibernetică; costul unui incident poate fi semnificativ mai mare decât costul unei actualizări. Prin urmare, vă recomandăm să utilizaţi versiuni mai noi, care primesc actualizări şi să vă asiguraţi că sunt disponibile instrumente de securitate suplimentare în perioada de tranziţie”, a completat Pankratov.