Exploatarea gazelor de şist, interzisă într-o comună din Vaslui – hotărâre de Consiliu Local
Consiliul Local Pungeşti, unde Chevron a luat în concesiune 73.400 de metri pătraţi de teren şi pentru care a obţinut certificatul de urbanism de la Consiliul Judeţean, a emis o hotărâre prin care se interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist în comună şi „eliberarea de avize, certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în vederea amplasării de construcţii, sonde de extracţie pe teritoriul comunei”.
Autorităţile din Pungeşti au luat această decizie în urma solicitărilor venite de la localnici, care se teme de posibilele efecte nocive asupra mediului.
„Iniţiativa îmi aparţine personal, ca primar al comunei, după ce, din discuţiile purtate cu localnicii, nimeni nu doreşte explorarea sau exploatarea gazelor de şist. În baza acestei hotărâri, nu vom elibera niciun act ce depinde de primărie pentru ca pe teritoriul comunei să se facă foraje”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX primarul comunei Pungeşti, Mircea Vlasă.
De asemenea, autorităţile din alte opt comune din judeţul Vaslui au emis hotărâri similare de interzicere a explorării sau exploatării gazelor de şist, documente ce se află la Prefectura Vaslui spre analiză în vederea emiterii vizei de legalitate.
Chevron România a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui trei solicitări de emitere a acordului de mediu pentru lucrări de amenajare şi foraj pentru sonde de explorare a gazelor de şist în localităţile Popeni (Găgeşti), Siliştea (Pungeşti) şi Păltiniş (Băceşti). Cele trei perimetre sunt aceleaşi pentru care în lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013 compania Chevron a obţinut de la Consiliul Judeţean Vaslui certificatele de urbanism.
„În baza solicitărilor societăţii Chevron România, APM Vaslui a emis deciziile de evaluare iniţială de impact asupra mediului pentru cele trei proiecte. În funcţie de evaluări şi documentaţia completă pe care societatea are obligaţia să o depună la dosar, se va decide dacă se va elibera autorizaţia de mediu”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al APM Vaslui, Doina Ungureanu.
Potrivit acesteia, eliberarea autorizaţiei de mediu pentru explorarea gazelor de şist în judeţul Vaslui durează între 30 şi 90 de zile, în funcţie de cât de repede este depusă la dosar documentaţia solicitată de către APM Vaslui, în baza legislaţiei în vigoare.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că susţine activitatea de explorare a gazelor de şist pentru că aceasta va aduce informaţii cu privire la resursele disponibile în România şi potenţiala exploatare, cu ajutorul noilor tehnologii.
„În cazul gazelor de şist ar trebui să avem câteva elemente să vedem dacă dezbaterea merită făcută. Am putea să facem o activitate de explorare ca să ştim în România cum stăm, astfel încât mai târziu să procedăm şi la exploatarea cu ajutorul tehnologiilor noi”, a spus Vosganian, arătând, totodată, că este nevoie de avize de mediu.
Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie şi ianuarie, trei certificate de urbanism pentru tot atâtea perimetre din judeţul Vaslui unde compania americană Chevron intenţionează să facă prospecţiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de şist. Cu valabilitate de un an, cele trei certificate de urbanism au fost emise pentru suprafeţe extravilane cuprinse între 35.000 de metri pătraţi şi 73.400 de metri pătraţi de teren din zona localităţilor Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti).
Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare la perimetrul de gaze de şist de la Bârlad şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.