Adepţii acestei tehnici de exploatare a gazelor de şist susţin că aceasta nu prezintă niciun pericol pentru pânza freatică întrucât zăcămintele de gaze se află la o adâncime mult mai mare în sol decât rezervele de apă.
Dar un studiu privind salinitatea apelor efectuat în Pensylvania (est) de către cercetătorii de la Universitatea Duke a arătat că există o legătură între depozitele de gaze de şist situate la o adâncime de 1.600 de metri şi pânzele freatice.
„Unele conducte naturale permit gazului şi saramurii să migreze către straturile acvifere de mică adâncime”, a precizat universitatea într-un comunicat.
Studiul, publicat în Analele Academiei Naţionale de Ştiinţe (PNAS), a fost realizat pe baza a 426 de probe de apă prelevate din nord-estul statului Pennsylvania, în apropierea unui zăcământ de gaze de şist, numit Marcellus.
Cercetătorii nu au remarcat o contaminare provenind direct din activităţi de fracturare. Dar existenţa unor niveluri ridicate de salinitate indică existenţa unor pasaje naturale posibil periculoase, potrivit experţilor.
„Aceasta ar putea însemna că rezervele de apă potabilă din nord-estul statului Pennsylvania riscă să fie contaminate cu gaze care scapă din puţurile de exploatare a gazelor de şist”, a declarat geochimistul Avner Vengosh, unul dintre autorii studiului.
Fracturarea hidraulică constă în injectarea la presiune puternică a unor cantităţi mari de apă cu nisip şi alţi aditivi chimici în vederea eliberării gazelor prinse între straturile de rocă. Tehnica este denunţată de ecologişti pentru că ar polua pânzele freatice şi aerul.