Explorarea gazelor de şist de către Chevron, blocată de protestele vasluienilor
Câţiva localnici au forţat cordonul format de jandarmi mobilizaţi la faţa locului şi au reuşit să ajungă în perimetrul în care nu aveau acces, oamenii acuzând că au fost bruscaţi apoi de forţele de ordine.
Oamenii au format un scut uman, ţinându-se de mâini, în încercarea de a împiedica societatea care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist să intre cu utilajele în zonă.
Cei peste 200 de jandarmi trimişi în zonă, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, pentru a elibera zona astfel încât societatea să îşi poată duce utilajele şi să poată lucra, i-au înconjurat pe manifestanţi, împiedicându-i să ajungă în perimetrul unde ar urma să fie amplasată platforma Chevron.
La un moment câţiva localnici au reuşit să rupă cordonul jandarmilor şi să ajungă în zona unde nu aveau acces, forţele de ordine intervenind.
Oamenii au fost scoşi cu forţa din acel perimetru şi îi acuză pe jandarmi că i-au bruscat.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vaslui, Lucian Modoranu, a declarat că jandarmii au intervenit la cererea prefectului judeţului.
„Forţele de ordine au intervenit in baza ordinului prefectului de vaslui împotriva persoanelor care împiedicau desfăşurarea noirmală a activităţii în zonă”, a spus Modoranu.
Prefectul de Vaslui, Radu Renga, a declarat că jandarmii au obligaţia să intervină atât timp cât ordinea publică este afectată.
„Atât timp cât ordinea publică este afectată, jandarmii sunt obligaţi să intervină pentru restabilirea ordinii. Există legi, iar jandarmii au intervenit strict pe legile româneşti. Protestatrii trebuie să înţeleeagă că legea trebuie aplicată”, a spus Renga.
La ora transmiterii acestei ştiri, manifestanţii blochează drumul judeţean aflat în apropierea câmpului pe care vor fi instalate utilajele.
În timpul protestelor, cinci dintre manifestanţi au avut nevoie de îngrjiri medicale după ce li s-a făcut rău.
Doi dintre ei au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital.
Ceilalţi trei au primit îngrijiri medicale de la echipajele ambulanţelor aflate la faţa locului, între acestea fiind şi bărbatul căruia i s-a făcut rău şi a căzut într-un şanţ cu apă. Acesta este fostul primar din comuna Pungeşti din perioada 2000-2004, Costică Spiridon
În zona respectivă se află patru ambulanţe.
Numărul protestatarilor a ajuns, la ora transmiterii acestei ştiri, la aproximativ 500.
Miercuri dimineaţă, în localitatea Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist.
Acest lucru a creat tensiune în rândul localnicilor, care au blocat accesul utilajelor în perimetrul respectiv, formând un scut în faţa forţelor de ordine.
La un moment dat, protestatarii au blocat o bandă de mers a drumului judeţean Vaslui-Gârceni, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul jandarmilor care au creat un cordon pe mijlocul şoselei.
În zonă au fost trimişi peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, care încearcă să elibereze zona pentru ca societatea să poată să lucreze.
De asemenea, la faţa locului se află şi două ambulanţe, medicii fiind nevoiţi să intervină după ce unui bătrân de 76 de ani, care protestează de trei zile, i s-a făcut rău. Acesta a refuzat să fie transportat la spital.
Totodată, alt protestatar a leşinat în timp ce încerca să spargă cordonul de jandarmi. Acesta a căzut într-un şanţ cu apă şi a fost scos de doi jandarmi, în prezent primind îngrijiri medicale.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei peste 300 de manifestanţi au format un cordon între zona unde ar urma să fie amplasată platforma pentru Chevron şi drumul judeţean Vaslui-Gârceni. Protestatarii scandează „Jandarmii României nu deveniţi violenţi”, „Nu vă vrem”, „Fără violenţă”, iar câţiva localnici s-au aşezat pe şosea.
Protestele localniclor din Siliştea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti. Marţi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti.
Protestatarii de la Siliştea au montat şi un cort improvizat în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, sub care au dormit pe timpul nopţii o parte dintre manifestanţi.
Reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras încă din prima zi de proteste specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.
În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.
Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.
Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele şi depozitată în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.
„Pe suprafaţa aferentă instalaţiei de foraj va fi montată o geomembrană care va asigura impermeabilitatea solului”, susţin în documente reprezentanţii firmei Chevron.
Forajul de la Siliştea se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM şi Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.
Chevron România mai deţine trei certificate de urbanism în judeţul Vaslui pentru explorarea solului în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de şist, două obţinute la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an împreună cu cel de la Siliştea şi unul în urmă cu două luni. Pentru perimetrele de la Păltiniş (Băceşti) şi Popeni (Găgeşti), compania petrolieră deţine acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puieşti se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte amplasarea sondelor de explorare.