Exploratist: Companiile triplează bugetul alocat employee experience. Top tendințe în 2021
Deși bugetul dedicat employee experience a crescut, ajungând la aproape 20% din totalul bugetului de HR, suma alocată pentru o inițiativă de wellbeing pe fiecare angajat a scăzut la 35 de euro, pe fondul trecerii
experiențelor în mediul online.
În contextul unui 2021 hibrid, cu provocări tot mai mari pe segmentul retenției și productivității angajaților, companiile apreciază din ce în ce mai mult importanța programelor dedicate echipelor, având focus atât pe interacțiunea și implicarea acestora, cât și pe wellbeingul lor.
Astfel, conform studiilor, 31% dintre respondenți afirmă că programele de employee experience cresc gradul de retenție al angajaților, iar 47% consideră că performanța angajatului va crește. Acest impact a contribuit la triplarea bugetului alocat acestor programe în ultimii doi ani.
La nivelul lui 2021, costurile generale ale evenimentelor au scăzut cu 35%, valoarea medie alocată per angajat în cazul teambuidingurilor online fiind de 50 de euro (față de 100 de euro/zi costul pre-pandemie), iar în cazul programelor de wellbeing, de 35 de euro/angajat (față de 50 de euro/angajat înainte de pandemie).
„Conectarea, colaborarea și consolidarea echipei, impactul imediat al acțiunilor – sunt factorii care influențează luarea deciziei în accesarea experiențelor de employee engagement. Provocarea este în acest context să vii mereu cu experiențe inovative, care să-i țină conectați pe angajați pe tot parcursul acestora, ca informația să fie suficient de relevantă și atractivă. De altfel, două treimi din bugetul alocat este investit în formatul experienței și doar o treime în implementarea acesteia. Mai mult, peste 90% din experiențele oferite de Exploratist sunt personalizate, iar rezultatele nu întârzie să apară”, a precizat Silviu Andrei Petran, managing director Exploratist.
Astfel, în top produse de employee experience accesate în 2021 de companiile din portofoliul Exploratist se numără:
– comunicare internă și employer branding (33%)
– evenimente corporate online, integrate cu produse digitale diverse din suita Digital
Stage, inclusiv interacțiuni mai puțin formale sau discuții libere (29%)
– teambuildinguri în online (15%)
– experiențe de wellbeing și dezvoltare personală, inclusiv dedicate copiilor angajaților (10%)
– programe de training și învățare prin gamification (8%)
Wellbeing, parte esențială în strategia de comunicare internă
O altă tendință majoră conturată în 2021 vine din felul în care se realizează comunicarea și conexiunea cu angajații. Climatul pozitiv este motorul cel mai important al siguranței psihologice a angajaților, iar acesta este susținut de programele de wellbeing adresate angajaților și familiilor acestora.
„Organizațiile au înțeles cât de mult îi afectează această dimensiune emoțională pe angajați și au preluat responsabilitatea stării de bine a întregii familii. Angajatorul devine o plasă de siguranță socială, verticală ce nu era inclusă în programele anterioare pandemiei. Exploratist a dezvoltat, la solicitarea companiilor, astfel de programe dedicate și copiilor, care au fost accesate pe tot parcursul anului de un număr tot mai mare de clienți. Bugetul alocat inițiativelor de acest tip este de 15 euro/copil”, a precizat Silviu Andrei Petran.
Mental Fitness, catalizator pentru transformarea echipelor
Mental Fitness este una dintre metodologiile cu popularitate în creștere în ultimul an în organizații. Aceasta presupune o serie de exerciții, grupate în programe de micro-learning, în cadrul cărora participanții devin conștienți de momentele în care se autosabotează și își împiedică singuri dezvoltarea, putând să facă alegeri diferite și să acționeze mai înțelept.
Astfel, pentru a facilita transformarea în organizații, Exploratist colaborează cu Mental Fitness Romania, organizație creată de Sandra Jitianu (MBA, ACC), consultant în management și trainer, și Matei Stănculescu (ACC), psiholog, coach și trainer cu 15 ani de experiență în media și 8 în antreprenoriat. Programul de dezvoltare pe care îl propun are impact în creșterea performanței individuale, îmbunătățirea relațiilor și atingerea unui wellbeing mental, iar metodologia folosită este cea a lui Shirzad Chamine, lector la Stanford și părintele inteligenței pozitive, autor al
bestsellerului New York Times „Positive Intelligence”.
Interacțiunile online vor coexista cu cele offline
De asemenea, în contextul de muncă actual, o tendință importantă este felul cum vor coexista interacțiunile online și offline, care impactează cultura organizațională, colaborarea în cadrul echipelor și între echipe, procesele, comunicarea internă și strategiile de HR.
„Deși va crește numărul interacțiunilor offline, acesta va fi în continuare limitat la echipele de mici dimensiuni, de până la 50-100 de persoane. Formatul online va continua să fie accesat de organizațiile mari, care au descoperit eficiența crescută a programelor de învățare, de wellbeing și costurile reduse în cazul evenimentelor corporate, nu doar din punctul de vedere al bugetului alocat, ci și din punct de vedere operațional și al continuității activității, angajații nefiind scoși complet din fluxul de muncă”, a explicat Silviu Andrei Petran.
De altfel, eficiența acestor programe este confirmată și de rata de participare a angajaților clienților din portofoliul Exploratist, care este de 95%. Nivelul de satisfacție, după o scădere la 40% în primele luni ale anului 2020, cauzată de comparația cu offlineul, și-a revenit atingând 90% la finalul anului 2020 și se menține pe aceeași linie și în 2021.
Precauție, dar deschidere, la nivel de decidenți din HR
La nivelul Exploratist, toți clienții au accesat cel puțin o dată experiențe de tip teambuilding, iar teambuildingurile în online au fost accesate într-un procent de 40%. În ceea ce privește procesul decizional, în 2021 a crescut durata medie de decizie în cazul accesării programelor pe segmente mai complexe, care includ programe de lungă durată și bugete corespunzătoare, pe fondul implicării mai multor stakeholderi din organizație.
Potrivit companiei, piața este în continuare precaută, însă organizațiile devin tot mai conștiente de impactul pozitiv al acestor programe. „Este unul dintre motivele care ne fac să estimăm rezultate pozitive pentru Exploratist pentru 2021, o revenire sănătoasă – după scăderea cu 60% a cifrei de afaceri în 2020 – și cu o EBIDTA cu două cifre”, a mai precizat Silviu Petran.
Pentru primele 6 luni ale acestui an, Exploratist estimează o cifră de afaceri cu circa 10% mai mare față de nivelul din 2019. Astfel, cifra de afaceri la jumătatea anului va fi peste 400.000 euro.