Explozia cererii pentru noile procesoare de inteligenţă artificială ale Huawei obligă compania chineză să reducă producţia de smartphone-uri Mate 60

05 02. 2024
huawei

Potrivit surselor, Huawei foloseşte o singură facilitate de producţie atât pentru cipurile AI Ascend cât şi pentru procesoarele Kirin care echipează telefoanele premium Mate 60, destinate să rivalizeze cu telefoanele iPhone ale Apple. Însă Huawei a dat prioritate producţiei de cipuri Ascend în defavoarea producţiei de procesoare Kirin şi astfel a încetinit producţia de smartphone-uri Mate 60, au adăugat sursele, fără a preciza când anume a început acest aranjament.

Această situaţie oferă o imagine asupra provocărilor cu care se confruntă Huawei, tocmai când a revenit pe prima poziţie în topul vânzărilor de smartphone-uri din China, pentru prima dată în ultimii trei ani. În plus, scoate la lumină impactul restricţiilor SUA asupra vânzărilor de procesoare de inteligenţă artificială în China, piaţă controlată în proporţie de 90% de gigantul american Nvidia înainte de ultimele restricţii, anunţate în luna octombrie 2023, care au obligat clienţii chinezi să caute alternative locale.

Ascend 910B este considerat cel mai competitiv procesor de inteligenţă artificială non-Nvidia disponibil pe piaţa din China.

Sursele citate de Reuters susţin că, în prezent, Huawei face eforturi pentru a îmbunătăţi ritmul de producţie, de exemplu prin creşterea numărului de cipuri utilizabile per wafer, şi speră că acest aranjament de producţie este unul pe termen scurt.

Oficial, Huawei nu a comunicat care sunt capacităţile de producţie şi ambiţiile sale în domeniul cipurilor şi există puţine informaţii disponibile cu privire la progresele sau cum a reuşit să producă cipuri avansate. Însă progresele sale au devenit evidente când în luna august a anului trecut când grupul chinez a lansat seria de telefoane Mate 60. Analizele ulterioare au scos la lumină că aceste telefoane sunt echipate cu cipuri made in China capabile să ofere viteze 5G.

Stocurile de telefoane Mate 60 sunt frecvent epuizate şi potenţialii cumpărători se plâng că trebuie să aştepte până la o lună pentru telefoanele comandate. Chiar şi aşa aceste telefoane sunt responsabile pentru redobândirea de către Huawei a poziţiei de cel mai mare vânzător de smartphone-uri din China în primele două săptămâni ale acestui an, pentru prima dată de la finele lui 2020.

Alte produse Huawei afectate de problemele pe partea de producţie de cipuri includ platforma informatică pentru condus inteligent MDC 810, care echipează sistemele avansate de asistenţă a şoferului. Reuters a dezvăluit săptămâna trecută că o serie de producători auto chinezi au fost nevoiţi să amâne lansarea unor noi modele din cauza unor probleme de producţie la platforma MDC 810.